Statul a fost mult timp absent sau complice: i-a lăsat pe traficanții de droguri să-și vadă de treabă. Farmacistul arestat care vindea opiacee folosite de bolnavii de cancer nu a fost observat o vreme de nimeni.
Nici liderii Poliției, nici cei ai Justiției nu au recunoscut că drogurile de mare risc și medicamentele periculoase pot fi procurate relativ ușor. Totuși, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) a reușit să-l prindă pe Șonea Constantin, angajat al farmaciei Catena, cu zeci de cutii de opiacee medicale, Fentanil și Oxicodonă, care se prescriu pentru bolnavii în stare terminală cu dureri insuportabile. Farmacistul, angajat la Catena de nouă ani, se ocupa în ultima vreme cu centralizarea medicamentelor expirate care urmau să fie distruse, dar pe care el le revindea mai departe unor dealeri de droguri, potrivit stenogramelor înregistrărilor făcute sub mandat judecătoresc.
Cel puțin un an de zile farmacistul a sustras din depozitele farmaciei Catena substanțe periculoase care se vând numai cu rețetă și doar în cazuri speciale, fără ca nimeni din jurul lui să observe. Nu e clar încă dacă o făcea pe cont propriu sau dacă avea și alți complici în interiorul companiei unde lucra. Cert e că un farmacist a putut să intre cu atâta ușurință în posesia unor cantități uriașe de pastile de o sută de ori mai puternice decât morfina și de 50 de ori mai tari decât heroina și să le vândă cu atâta cinism pe piața drogurilor, cu toate că știa că pot provoca moartea…
Accesați articolul integral pe
























































































