Prima ediţie a Caravanei Filmelor NexT a trecut de jumătatea itinerariului planificat pentru această vară, ajungând la peste 4.000 spectatori în cele 5 oraşe parcurse până acum.
Caravana a debutat pe 8 august 2014 şi a poposit pentru câte două seri în Braşov – pe Aleea de sub Tâmpa, în Alba Iulia – la Palatul Principilor din Cetatea Alba Carolina, în Oradea – în Parcul 1 Decembrie, în Deva – în Piaţa Unirii şi în Târgu Mureş – în Complexul de Agrement şi Sport „Mureşul”.
Organizată în jurul conceptului de „picnic şi cinema sub clar de lună”, Caravana Filmelor NexT a atras publicul în spaţii neconvenţionale, luminate de lampioane şi amenajate astfel încât vizionarea filmelor în aer liber să se transforme într-o experienţă originală.
Caravana Filmelor NexT a ajuns în acest moment în Piatra Neamţ, în Ştrandul Tineretului, un spaţiu complex de petrecere a timpului liber dezvoltat la baza Muntelui Cozla. NexT îşi aşteaptă spectatorii în serile de 18 şi 19 august 2014, de la ora 21.30, pe pajiştea din Zona Punte pentru a se bucura de scurtmetrajele din programele NexT Disco Night şi Oscars Night.
De miercuri, Caravana va pleca mai departe, urmand să se oprească pentru câte două seri la Palas Mall, în Iaşi (20 şi 21 august 2014) şi Grădina Publică din Galaţi (22 şi 23 august 2014), şi îşi va încheia traseul cu o proiecţie specială în Bucureşti, pe 24 august 2014, în Parcul Herăstrau, la Roaba de cultură.
Misiunea Caravanei Filmelor NexT este de a aduce publicului din ţară, pe timpul verii, o parte din cele mai îndrăgite scurtmetraje româneşti şi internaţionale prezentate până acum în cadrul Festivalului Internaţional de Film NexT în Bucureşti, prilejuind astfel întâlnirea spectatorilor cu un gen de cinema care nu exista în mod curent în circuitul comercial, ci doar în cel festivalier.
Intrarea este liberă la toate proiecţiile din cadrul Caravanei Filmelor NexT.
Detalii despre filmele prezentate se pot găsi pe site-ul oficial www.nextfilmfestival.ro.