infoFestival
infoFestivalMuzica

Peninsula si-a deschis portile

S-a dat startul oficial celei de a XI-a ediții a Festivalului Peninsula. In cadrul conferinței de deschidere, organizatorii au dat primele informații oficiale privind evenimentul, bugetul acestuia și desfășurătorul festivalului. De asemenea organizatorii au făcut sumarul evenimentului subliniind programul , trupele așteptate și avantajele noii locații.
Bugetul ediției curente este de aproximativ 700.000 de euro, la fel ca în anul precedent. Biletele s-au vândut și ele în număr mare, fiind așteptate circa 70.000-80.000 de persoane pe toată durata festivalului. Până acum s-au vândut 5000 de abonamente și 2000 de bilete de o zi, mai multe persoane fiind așteptate în zilele următoare..
Referitor la locație, aceasta este superioară celei de la Târgu-Mureș, întrucât le-a oferit organizatorilor posibilitatea de a desfășura un program mult mai bogat, atât din punct de vedere muzical, cât și din punct de vedere cultural, sportiv și educațional. Ștrandul a fost înlocuit cu noi programe culturale și muzicale –  jocuri, concerte unplugged, festival de umor.
Un aspect inedit al festivalului anul acesta îl reprezintă cortul gay, prin care se dorește transmiterea unui mesaj de toleranță față de comunitatea gay.
Partea culturală este bogată și diversă. Noutatea din acest an constă în evenimentele organizate de cafeneaua Insomnia. La Nepotul lui Thoreau poeți clujeni vor fi prezenți pentru cei dornici să asculte poezie în mijlocul naturii, dar mai ales, în cadrul unui festival muzical. Amatorii de senzații tari vor putea admira festivalul de la înălțime, din girocopter, acesta fiind o noutate in cadrul festivalului precum a subliniat Balázsi-Pál Elöd, directorul de comunicare al Festivalului Peninsula.
Capurile de afiș ale acestei prime zi sunt Paul Kalkbrenner, Alborosie dar și cei de la Șuie Paparude, una din cele mai  îndrăgite trupe,  fideli festivalului, ce a umplut an de an, până la refuz, arena Freedom.
Campingul a fost asaltat deja de ieri, din ziua 0 a festivalului când imediat după deschiderea portilor de la ora 18.00 s-au amplasat în jur de 300 de corturi în zonele amenajate pentru campare, iar peninsularii au inceput petrecerea făcând încalzirea necesară pentru cele 4 zile de festival, care reunește în jur de 140 de artiști de renume internațional, dar și formații din România respectiv Ungaria.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...