infoFestival
infoFestivalTeatru

Participantii din cadrul Festivalului International de Teatru pentru Copii 100, 1.000, 1.000.000 de povesti

Toamna aceasta va avea loc cea de a VIII-a editie a Festivalului International de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povesti”. Festivalul are caracter competitiv si se adreseaza teatrelor – din tara si din strainatate – care au in repertoriul lor spectacole pentru copii, cu actori la vedere.
Teatrele participante sunt urmatoarele:
Compania De Teatru Passe-Partout Dan Puric, Bucureşti, România
A fost înfiinţată de către Dan Puric în anul 1999. Membrii companiei sunt actori amatori şi profesionişti de toate vârstele, dar cu precădere tineri de până în 35 de ani. Pe lângă antrenamentele fizice şi aptitudinale, artiştii trupei au fost instruiţi şi din punct de vedere etic, profesional şi estetic. Documentarea video şi lecturile de specialitate reprezintă un punct de maximă importanţă în antrenamentul acestor actori.
Teatrul Dramatic Targovishte, Bulgaria
S-a înfiinţat în anul 1969 şi poate fi considerat un pionier în dezvoltarea teatrului pentru copii din Bulgaria. Din anul 2000 organizează, în fiecare an, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii „Magic Curtain”. Programul festivalului include spectacole, workshopuri, expoziţii, conferinţe şi manifestări artistice de tip happening.
IMAGINART, Sabadell, Spania
„Ne dorim să vorbim despre EMOŢII, cu litere mari. Prin spectacole care trezesc curiozitatea, îmbogăţesc imaginarul, recrează decorurile şi explorează limitele.”
IMAGINART, prin echipa de artişti condusă de Eulàlia Ribera şi Jordi Colominas, este o companie catalană care crează, produce şi difuzează spectacole de teatru inovative, care se adresează tuturor categoriilor de public şi, în special, copiilor. Este vorba despre montări puse în scenă de către colaboratorii permanenţi ai instituţiei, precum şi de spectacole realizate în parteneriat cu teatre europene de prestigiu. Totodată, IMAGINART coordonează sau organizează festivaluri de artele spectacolului, care reflectă aceleaşi valori artistice înalte, oferind garanţia inovaţiei, aceasta fiind o caracteristică esenţială a companiei.
Association 16 Rue de Plaisance, Rennes, Franţa
Asociaţia este formată dintr-un colectiv de artişti extrem de creativi, din diverse domenii: teatru, arte vizuale, muzică, cinema, peisagistică, literatură şi reprezintă o structură care îmbină producerea şi difuzarea spectacolelor, cu implementarea acţiunilor culturale (mai ales în zona artelor plastice). A luat naştere în atelierul artistului francez Benoît Sicat, a cărui adresă era întocmai 16 Rue de Plaisance, Rennes. Acolo, în fiecare an, vreme de patru ani, au fost organizate evenimente de tipul „uşilor deschise”. Artiştii invitaţi (Jean-François Vrod, Debesh Goswami, Catherine Denis, Antoine Birot, Bertrand Gauguet) au căutat şi au descoperit astfel căi de colaborare cu actorul şi artistul vizual Sicat, precum şi cu artista plastică Gwenaëlle Rébillard. Aceasta a fost prima etapă a dezvoltării Asociaţiei, ulterior conturându-se primele producţii artistice, precum şi ideile cărora această entitate artistică trebuie să le rămână fidelă: unicitatea experienţelor creatoare, descoperirea tuturor spaţiilor posibile, a peisajelor culturale, precum şi a unui proces de creaţie, în care publicul să fie partenerul artiştilor.
Teatro Telaio, Brescia, Italia
Teatro Telaio este o organizaţie non-profit şi o companie teatrală profesionistă din Brescia, care a reuşit să aibă un mare impact la nivel naţional încă de la înfiinţarea sa, în 1979. Misiunea acestuia include o serie de programe şi proiecte sociale şi artistice, dezvoltate în domeniul educaţiei, culturii, artei, precum şi în cel al turismului cultural, ale căror public ţintă sunt, în primul rând, dar nu exclusiv, copiii şi tinerii. Astfel, dintre principalele activităţi derulate de Teatro Telaio fac parte crearea şi promovarea spectacolelor (de divertisment sau educative) pentru copii, organizarea de festivaluri, expoziţii, dar şi structurarea unui repertoriu special, adresat micilor spectatori, organizarea de ateliere pentru copii, părinţi, educatori, de conferinţe, de cursuri de pregătire, precum şi realizarea unor pachete educaţionale pentru instituţiile de învăţământ, având în vedere implementarea educaţiei prin teatru.
Sally Anne Dance Company, Tel Aviv, Israel
Sally Anne Dance Company (DDC), din Tel Aviv, Israel, a fost înfiinţată în 2002 de faimoasa coregrafă şi dansatoare Sally-Anne Friedland, care este, totodată şi directorul artistic al companiei. Repertoriul DDC cuprinde o serie de spectacole ample de teatru-dans, precum şi câteva creaţii coregrafice de dimensiuni reduse.
Majoritatea spectacolelor produse de Sally Anne Dance Company sunt prezentate în premieră la Centrul Dansului Suzanne Dellal, din Tel Aviv. Artiştii companiei călătoresc în permanenţă, pentru a-şi prezenta creaţiile pe marile scene de pe întreg teritoriul Israelului, precum şi din străinătate, participând la festivaluri de dans din Franţa, Suedia, Lituania, Polonia, New York, Atlanta, Ecuador, Coreea de Sud sau Columbia.
DDC este renumit, de asemenea, şi pentru specialele sale puneri în scenă ale unor spectacole pentru copii, cel mai nou dintre acestea fiind chiar „Prinţul fericit”.
Teatrul Masca, Bucureşti, România
Înfiinţat pe 24 mai 1990, Teatrul Masca este singurul teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală din România. Cu o trupă formată din tineri actori profesionişti, condusă de actorul şi regizorul Mihai Mălaimare, Teatrul Masca a reuşit, în cei peste 22 de ani de activitate artistică, să capete o reputaţie prestigioasă, atât în ţară, cât şi peste hotare, datorită numeroaselor turnee susţinute în Franţa, Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, S.U.A, Luxemburg, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Turcia, Albania, Macedonia, Polonia sau Spania.
În acest interval de timp, misiunea artiştilor de la Masca s-a dezvoltat în două direcţii. Prima este cea a teatrului de stradă (unde paleta de spectacole pleacă de la clovni, commedia dell arte, teatru medieval, marionete mari, statui vivante etc.), având actori cu mijloce de expresie foarte diverse: clovnerie, jonglerie, instrumente, step, pantomimă, statui vivante, mânuirea marionetelor mari de 2 m, dans, cântat live, acrobaţie etc. Iar cea de-a doua este aceea a spectacolelor de interior, cu un scenariu elaborat, inspirat de mari autori (Gogol, Marquez, Briusov, Borges), apropiindu-se mult, ca stil, de teatrul-dans, fără cuvinte sau cu un minim de dialog, actorul fiind pilonul central al spectacolelor, depozitarul unic al misterului teatral.
Teatrul Regina Maria, Oradea, România
Având o tradiţie de aproape un secol în peisajul cultural orădean, Teatrul Regina Maria din Oradea, care funcţionează încă de la înfiinţarea sa cu două secţii, cea română (Trupa Iosif Vulcan) şi cea maghiară (Szigligeti Tarsulat), are drept scop prezentarea unor producţii originale şi valoroase, combinând tradiţia cu spiritul novator. Descoperirea şi încurajarea excelenţei, în căutarea standardelor celor mai înalte, ghidează activitatea întregii echipe a instituţiei. În cadrul acestuia, recreerea prin artă se împleteşte cu promovarea culturii, educarea şi dezvoltarea simţului pentru frumos al publicului orădean, prin adeziunea la normele şi la valorile culturale ale comunităţii locale. Teatrul Regina Maria din Oradea se preocupă de crearea unor spectacole care să reflecte contextul multicultural în care trăim, sperând, printre altele, ca teatrul să rămână şi chiar să se dezvolte într-un limbaj aparte, destinat tuturor categoriilor de vârstă.
Teatrul Ion Creangă, Bucureşti, România
Teatrul Ion Creangă a fost înfiinţat în 1965 şi este o instituţie publică de spectacole, un teatru de repertoriu, aflat în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi finanţat de la bugetul local. Creează şi promovează spectacole de teatru de înaltă valoare artistică, coordonează şi implementează programe de cercetare şi proiecte cu caracter educativ, social-formativ şi estetic, destinate copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 12 ani, educatorilor, cadrelor didactice specializate, părinţilor sau tutorilor legali.
Ca instituţie publică de spectacole, Teatrul Ion Creangă este fidel misiunii de afirmare a potenţialului artistic naţional, de valorificare a tradiţiei şi de stimulare a noilor creaţii, de promovare a tinerilor creatori (actori, regizori, scenografi, dramaturgi) şi de încurajare a propunerilor temerare în teatrul pentru copii. Exemple grăitoare în acest sens sunt: primul Festival Internaţional de Teatru pentru Copii din România – 100, 1.000, 1.000.000 de poveşti (prima ediţie 2005), primul Concurs de dramaturgie pentru copii, din România (piesa câştigătoare fiind montată pe scena Teatrului Ion Creangă) – 100, 1.000, un milion de poveşti (prima ediţie-2007), precum şi programul de pionierat Educaţia Timpurie.Teatru pentru 0-3 ani, demarat în 2005.
Membru marcant în organisme internaţionale de teatru (ASSITEJ, EuNeTArt, Epicentre, Asociaţia Small Size), activitatea artistică derulată de Teatrul Ion Creangă în domeniul teatrului pentru copii i-a asigurat recunoaştere, deopotrivă, pe plan naţional (anual, peste 50.000 de spectatori din şi din afara Bucureştiului asistă la spectacolele sale) şi internaţional, compania prezentându-şi spectacolele în toată lumea, în numeroase turnee, şi jucând în limba italiană, japoneză, franceză, spaniolă, greacă, engleză, maghiară şi chineză.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...