Vă amintiți de vremurile când PSD era sinonim cu victoriile electorale zdrobitoare? În 2016, sub bagheta lui Liviu Dragnea, partidul obținea un rezultat istoric de 45,7%, aproape jumătate din voturile românilor. Practic, social-democrații aveau mai mulți parlamentari decât toate celelalte partide la un loc. Până și adversarii politici recunoșteau: PSD era un colos politic, cu o organizare de partid aproape militară.
Cu doar câțiva ani înainte, în 2012, PSD-ul lui Victor Ponta, aliat cu PNL-ul de atunci, reușea un rezultat și mai spectaculos: 58%. Acest scor nu doar că i-a asigurat PSD-ului poziția dominantă în politica românească, dar a oferit o majoritate parlamentară covârșitoare. PSD avea, practic, toate pârghiile necesare pentru a controla deciziile politice. La acea vreme, prezența social-democraților era copleșitoare, iar rezultatele erau prezentate ca o confirmare a încrederii de care partidul se bucura în rândul românilor.
Acum însă, sub conducerea de neegalat a celor trei mari strategi politici – Ciolacu, Tudose și Grindeanu – partidul se străduiește din răsputeri să scadă sub 20%, iar membrii par încântați de direcție. În 2020, PSD a coborât pentru prima dată din 1996 sub pragul de 30%, obținând doar 28%. A fost un semnal clar că partidul pierde teren, dar în loc de schimbare, a urmat continuarea acestei tendințe.
Alegerile din 2024 au confirmat prăbușirea constantă a PSD, cu un scor de doar 22%. O asemenea cădere părea de neimaginat pentru partidul care odinioară aduna aproape jumătate din voturile românilor. Sub conducerea „triplei de aur”, PSD pare blocat într-o strategie care îi împinge către rezultate din ce în ce mai slabe, fără niciun semn că lucrurile s-ar putea schimba.
În condițiile în care cifrele sunt atât de clare, faptul că partidul continuă să accepte această conducere ridică multe întrebări. PSD, care obișnuia să inspire teamă adversarilor săi politici prin rezultate de necontestat, a devenit acum un partid vulnerabil, care pare incapabil să își recapete poziția dominantă.
Reacția membrilor și viitorul PSD sub conducerea actuală
Performanțele „strălucite” ale conducerii PSD formate din Marcel Ciolacu, Mihai Tudose și Sorin Grindeanu sunt mai mult decât evidente, iar cifrele vorbesc de la sine. În 2020, acest partid, odinioară sinonim cu dominația politică, obținea doar 28,9% din voturi, o premieră nefericită, întrucât era pentru prima dată din 1996 când PSD cobora sub pragul simbolic de 30%. Această performanță ar fi fost suficientă, în mod normal, pentru a genera nemulțumire, dezbateri interne sau măcar niște întrebări justificate. În realitate, partidul s-a comportat ca și cum nimic grav nu s-ar fi întâmplat.
Sub privirile senine ale membrilor și ale baronilor locali, tripleta Ciolacu-Tudose-Grindeanu a rămas bine înfiptă la conducere, fără vreun risc real de a fi contestată. A urmat scrutinul din 2024, care a dus PSD și mai jos, până la un rușinos 22%. Dacă înainte se vorbea despre PSD ca despre „partidul care nu pierde alegeri”, acum vorbim despre o formațiune care se străduiește să își piardă constant electoratul. În loc să se aprindă dezbateri interne sau să se ia măsuri pentru schimbarea direcției, atmosfera din partid este una de complacere și resemnare.
Pasivitatea inexplicabilă a membrilor PSD
În mod normal, un partid mare, cu o istorie politică lungă, ar trebui să fie un organism viu, capabil să reacționeze la eșecuri și să își ajusteze direcția. PSD, însă, pare că funcționează într-un univers paralel. Membrii săi privesc cu o tăcere inexplicabilă cum partidul pierde procent după procent, scrutin după scrutin.
Unde sunt vocile critice? De ce nu există dezbateri în forurile partidului? De ce nu există nici măcar încercări de a contesta pozițiile actualei conduceri? Aceste întrebări rămân fără răspuns. PSD, care odinioară era celebru pentru luptele interne acerbe și pentru rivalitățile dintre lideri, acum este mai degrabă un bastion al liniștii absolute. Această „unitate” forțată nu este semnul unei organizații sănătoase, ci mai degrabă al unui partid înțepenit, lipsit de viziune și de inițiativă.
În trecut, orice eșec electoral era urmat de ședințe maraton, de atacuri între liderii de la centru și cei din teritoriu, dar și de presiuni pentru schimbare. Astăzi, cei care conduc partidul se bucură de o liniște deplină, iar orice critică internă pare să fi fost complet suprimată. Nu există nemulțumiri exprimate public, nu există voci care să ceară o schimbare radicală de direcție, deși scorurile obținute ar justifica acest lucru.
Obediența și loialitatea dusă la extrem
Loialitatea membrilor PSD față de actuala conducere pare a fi o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, ea oferă o iluzie de stabilitate. Nimeni nu iese din rând, nimeni nu își permite să critice direcția greșită a partidului, iar liderii își păstrează pozițiile fără prea mari eforturi. Pe de altă parte, această lipsă totală de opoziție internă este unul dintre principalele motive pentru care PSD a ajuns în această situație.
Membrii de partid, de la centru până la nivel local, preferă să nu „deranjeze” conducerea cu întrebări incomode. Rezultatele slabe sunt trecute sub tăcere, iar Ciolacu, Tudose și Grindeanu sunt reconfirmați la fiecare congres fără emoții. Această mentalitate de „nu deranja conducerea” a devenit regula de bază în PSD. De ce să riști o revoltă, când poți spune pur și simplu „mulțumesc, șefu’” și să te întorci la problemele personale?
Această atitudine de obediență nu este doar nocivă, ci și periculoasă pentru viitorul partidului. Fără o dezbatere internă reală, fără o competiție de idei și fără lideri care să inspire cu adevărat, PSD este condamnat să continue pe acest drum al declinului.
Viitorul PSD sub „tripleta de aur”
Ceea ce este cel mai îngrijorător pentru PSD este faptul că actuala conducere nu pare să aibă nicio soluție reală pentru redresarea partidului. În loc să își asume eșecurile și să vină cu un plan concret pentru recâștigarea electoratului, tripleta Ciolacu-Tudose-Grindeanu pare mai preocupată de conservarea propriilor poziții decât de viitorul PSD.
Dacă actualul ritm al prăbușirii continuă, nu este exclus ca la următoarele alegeri partidul să obțină un scor cu o singură cifră. Alegătorii care au susținut cândva PSD fie s-au îndreptat către alte partide, fie pur și simplu au renunțat să mai meargă la vot.
În plus, măsurile fiscale pregătite pentru 2025, printre care se discută despre creșterea TVA-ului și majorarea impozitelor, riscă să adâncească prăpastia dintre PSD și electorat. Dacă partidul își mai permite să piardă susținători, măsurile „apocaliptice” promise pentru anul viitor vor reuși cu siguranță să îi alunge pe cei care încă mai aveau o urmă de încredere.
Fără o schimbare radicală de leadership și de strategie, PSD riscă să devină un partid irelevant, o umbră a ceea ce a fost odinioară. Este o situație greu de imaginat pentru un partid care, nu demult, domina fără drept de apel scena politică din România.
