Aliații NATO au condamnat vineri decizia Rusiei de a se retrage din Tratatul privind forțele armate convenționale în Europa (CFE), o piatră de temelie a arhitecturii de securitate a Europei, acord semnat în 1990 la Paris.
Tratatul CFE stabilește limite obligatorii din punct de vedere juridic și verificabile pentru categorii-cheie de echipamente militare convenționale ale statelor părți.
“Timp de mai mulți ani, Rusia nu și-a respectat obligațiile care îi revin în temeiul Tratatului CFE, în special prin încetarea, în 2007, a punerii în aplicare a Tratatului CFE fără un temei juridic. Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și complicitatea Belarusului sunt contrare obiectivelor Tratatului CFE”, arată NATO într-o declarație semnată de toate cele 31 de state membre, plus Suedia, care are statut de țară invitată să adere.
Potrivit Alianței, decizia Rusiei de a se retrage din Tratatul CFE este cea mai recentă dintr-o serie de acțiuni care subminează în mod sistematic securitatea euro-atlantică.
“Decizia Rusiei demonstrează și mai mult disprețul continuu al Moscovei față de controlul armelor, inclusiv față de reciprocitate, transparență, conformitate și verificare. Am solicitat în repetate rânduri Rusiei să se conformeze tratatului. Rusia nu s-a angajat în mod constructiv și nu a luat măsuri pentru respectarea deplină a tratatului. Aliații îndeamnă Rusia să își pună în aplicare angajamentele și obligațiile asumate și să folosească timpul rămas înainte de retragere pentru a-și reconsidera decizia”, mai arată sursa citată…
Accesați articolul integral pe