Tonul face muzica. Muzica face atmosfera. Muzica teatrului next generation se adresează direct simţurilor, într-un insolit spectacol-concert live inclus în programul Festivalului Naţional de Teatru. Marţi, 29 octombrie, ora 21:30, în Sala Studio a Teatrului Odeon, compozitorul Tibor Cári şi The Theater Fleas Orchestra declanşează o acţiune radicală de luptă împotriva “muzicii de plastic” în teatru. Şi utilizează ca arme piese muzicale din spectacole, piese care îşi trăiesc viaţa dincolo de teatru sau piese care încă nu şi-au găsit… piesa. De la clasic la hip-hop şi de la blues la rock, muzicile lui Tibor Cári se vor întâlni cu muzele, întru emoţionarea spectatorilor privilegiaţi.
Festivalul Naţional de Teatru nu scade ritmul nici la ceas de seară cu bătaie spre noapte, când muzele îşi fac de cap şi, la adăpostul întunericului, amestecă artele: actorii încep să cânte, iar scenografii… să danseze. În Restaurantul „Gala – Le Théâtre” din strada George Enescu nr. 2-4 (la parterul sediului UNITER), Nopţile festivalului sunt albe. Marţi, 29 octombrie, de la ora 22:30, trupa Loose Neckties Society, compusă, în mare parte, din actorii Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, va încinge spiritele într-un concert eclectic şi plin de umor, iar miercuri, 30 octombrie, de la ora 22:45, scenografa Alina Herescu se dezlănţuie într-un recital pasional de… tango argentinian. Olé!
Intrarea la Nopţile festivalului este liberă, după cum este şi vizita la Info FNT, în Pasajul Universitate. Tinerii creatori vin să dea autografe publicului şi să dialogheze cu spectatorii, zilnic, de la ora 17:30. Actorii Marius Manole şi Dan Rădulescu, regizorii Alexandru Mâzgăreanu, Vlad Cristache, Erwin Şimşensohn şi Ovidiu Caiţa sunt invitaţii acestei săptămâni. Programul este completat de concursuri cu premii la orele 14:00, 17:00 şi 19:00.
Să te tot plimbi prin Bucureşti, şi, mai ales, să tot mergi la teatru.
Biroul de presă FNT 2013
[email protected]
0744.649.158
www.fnt.ro
Producători: UNITER – Uniunea Teatrală din România, ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti
Proiect cultural finanţat de: Primăria Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Ministerul Culturii
Co-organizator: ICR – Institutul Cultural Român
Co-producător: Societatea Română de Televiziune
Sponsor principal: MOL România
Maşina FNT: Volvo
Sponsori: Domeniile BLAGA, BORSEC
Parteneri strategici: Teatrul Naţional Bucureşti, Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Odeon, Teatrul „Bulandra”, Teatrul de Comedie, Teatrul „Nottara”, Teatrul Mic, Casa de Producţie a TVR, Fundaţia Löwendal, Godot Café-Teatru, AICT – Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru – Secţia Română, Restaurant „Gala – Le Théâtre”, Ceainăria Serendipity
Parteneri: Festivalul Internaţional de Film Transilvania, ITI – Institutul Internaţional de Teatru – Centrul Român, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, Universitatea Hyperion Bucureşti, Departamentul de Artă Teatrală al Facultăţii de Litere şi Arte a Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea de Arte Târgu-Mureş
Parteneri de tradiţie: Societatea Română de Radiodifuziune prin: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Bucureşti FM, Radio România Internaţional, eteatru.ro
Eveniment susţinut de: România Liberă, Academia Caţavencu
Parteneri media: RFI România, Evenimentul Zilei, SPECTACULAR, Observator Cultural, LiterNet, Ziarul Metropolis, Yorick, 24-FUN, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” – Revista „Teatrul azi”, Phoenix Media, deBărbaţi, United Media Romania, mediaTRUST, Port.ro, Blitz TV, Digi TV, Senso TV, TV City