economica.net
economica.netActualitateEconomieInternational

Moment istoric. Revoluţie pentru viitoarele maşini şi pentru alte mijloace de transport

Alte companii participante sunt Ansaldo, Bosch, Enel, Fincantieri, Orsted și Plastic Omnium. Grupul va participa la 41 de proiecte din schema hidrogen care se concentrează pe generarea de hidrogen, pile de combustie, stocare, transport și distribuția hidrogenului și aplicațiile pentru utilizatorii finali, în special în sectorul mobilității.

„Agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei nu a făcut decât să sublinieze necesitatea ca Europa să își diversifice sursele de energie și să avanseze rapid tranziția ecologică”, a declarat vicepreședintele Comisiei, Margrethe Vestager, într-o conferință de presă.

„Printre multele tehnologii necesare, hidrogenul se dovedește a fi o componentă indispensabilă”, a spus ea.

Comisarul european Thierry Breton a spus că proiectul în speță vizează îndepărtarea blocului de combustibili fosili. Permite tranziția curată a industriilor consumatoare de energie și ne mărește independența față de combustibilii fosili”, a spus el.

Proiectul, denumit IPCEI Hy2Tech, își propune să atragă alte 8,8 miliarde de euro în investiții private.

Produsele vizate de program includ materiale pentru electrozi extrem de eficiente, celule de combustibil de înaltă performanță și tehnologii de transport inovatoare.

Ajutorul de stat în programul hidrogen va fi plafonat la nivelul costurilor eligibile ale proiectelor și al deficitelor de finanțare ale acestora, țările având dreptul să recupereze o parte din ajutor dacă proiectele generează venituri nete suplimentare.


Citiți articolul original pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Toate mărcile aparțin proprietarilor lor de drept, toate materialele autorilor lor. Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *