Ca observator din România, privesc cu teamă și furie spre alegerile din Republica Moldova pentru că miza este mai mult decât politică: este existențială. Dacă blocul format din socialiști și comuniști va ajunge la cârma statului, Moldova nu ar risca doar o orientare externă schimbată, ci ar risca să devină o platformă operativă pentru ambițiile militare ale Kremlinului. Vorbesc la persoana întâi pentru că nu pot rămâne indiferent când imaginile unui război care ucide zi de zi oameni se pot întoarce, mai aproape decât ne-am dori, înapoi spre granițele noastre culturale și lingvistice.
Vă rog să nu confundați acest avertisment cu o predicție fatalistă; e o evaluare bazată pe pattern-uri istorice. Rusia a folosit mereu combinația dintre presiune politică, influență economică și forță militară pentru a-și extinde controlul: mai întâi penetrare politică, apoi presiuni instituționale și, când ocazia se ivește, intervenție directă sau prin proxy. Transnistria rămâne un exemplu viu al modului în care un teritoriu poate servi drept paravan și bază logistică. Dacă la Chișinău vor ajunge oameni dispuși să alinieze instituțiile la interesele Moscovei, scenariul unei transformări accelerate a statului devine plauzibil.
Mă deranjează ipocrizia discursurilor care vorbesc despre neutralitate și pace, în timp ce construiesc punți de legătură care favorizează Moscova. Neutralitatea nu stă în promisiuni electorale, ci în garanții reale: control național asupra armatei și instituțiilor, independență judiciară, restricții stricte privind prezența militară străină pe teritoriul național. Când liderii pro-ruși spun „neutralitate” dar în paralel au legături strânse cu forțe care nu recunosc suveranitatea Ucrainei, trebuie întrebat ce fel de neutralitate propun cu adevărat.
Sunt convins că Rusia, într-un scenariu favorabil, va căuta avantaje strategice clare. Un teritoriu controlat politic de Moscova devine mult mai ușor de folosit pentru operațiuni militare: logistică, linii de comunicație, baze, și — în ultimă instanță — forță umană. Pe frontul din Ucraina, pierderile suferite de armata rusă și dificultățile de avans pe axa Donbas fac ca un nou punct de sprijin la sud-vest — spre Odessa, de exemplu — să fie extrem de atractiv din punctul de vedere al strategilor militari de la Moscova. În plus, un stat pus la dispoziție de un guvern prorus oferă posibilitatea, politică sau prin constrângere, de a integra forță de muncă militară în efortul de război.
Aici vin cu o întrebare directă adresată cetățenilor moldoveni pentru a gândi logic: ce pare mai plauzibil în realitate și în consecințele practice — că Maia Sandu ar împinge deliberat Moldova într-un război de tip ofensiv așa cum mint adversarii ei (pentru că sincer nu există nici o dovadă în acest sens) sau că, în momentul în care un guvern format din socialiști și comuniști va pune Moldova la dispoziția Kremlinului, Putin va face cu această țară ce vrea, inclusiv folosirea resurselor umane și teritoriale pentru a-și consolida frontul și pentru a ataca zone precum Odessa — iar pentru a-și întări trupele, Rusia ar putea încerca să înroleze sau să obțină „recruți” din rândul populației moldovenești? Pun această întrebare simplu pentru că manipularea discursului electoral nu trebuie să înlocuiască rațiunea.
Nu pot să nu subliniez efectul uman al acestei posibilități: înrolări forțate, mobilizări, familii despărțite, mii de tineri trimiși într-un conflict care nu le aparține. Nu e o ipoteză abstractă — există precedente în alte zone afectate de politica expansionistă a Rusiei. Iar prețul este întotdeauna uman: vieți, traume, comunități distruse.
Îndemn cetățenii Republicii Moldova să privească dincolo de lozinci și promisiuni ușor de înțeles atunci când sunt rostite de partide care au legături și finanțări controversate. Întrebați: cine are de câștigat dacă acest stat își pierde controlul instituțional? Cui îi folosește transformarea Moldovei într-o platformă pentru operațiuni militare? Și, mai pragmatic, cine plătește prețul în viețile oamenilor?
Nu voi trage o concluzie ritualică sau o încheiere empatică, pentru că nu-mi doresc un final care să umilească gravitatea lucrurilor. Rămân proiecțiile și îndemnul la rațiune și la responsabilitate civic-politică, rămâne întrebarea la care fiecare cetățean trebuie să răspundă pentru viitorul Republicii Moldova.
