Cenzură ideologică şi economică și interferența politicului în cinema sunt temele a două masterclass-uri pe care cineastul Serge Avedikian și scriitorul și filmologul Cristian Tudor Popescu le vor susține la București, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica (8–13 aprilie, Cinema Studio, Elvire Popesco și Union). Totodată, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști români, Adelin Petrișor, își va prezenta Coreea de Nord, nimic de invidiat, un documentar realizat după călătoria din 2012 în cel mai dur lagăr comunist încă existent în lume.
Masterclass-ul „Cenzura ideologică şi cenzura economică în cinema”, susținut de cineastul francez de origine armeană Serge Avedikian, este programat miercuri, 9 aprilie, de la 18:00, la Cinema Union. Avedikian este protagonistul și co-regizorul (alături de Olena Fetisova) filmului Paradjanov, o biografie a legendarului regizor Sergei Paradjanov, care va rula în Competiția Cinepolitica. În 2010, a fost distins cu Palme d’Or pentru filmul scurt „Chienne d’histoire”.
Născut și crescut la Erevan, a emigrat în Franța la 15 ani și s-a stabilit la Paris în 1971, unde a predat la Conservator. În 1976, și-a înființat propria companie teatrală, iar în 1988, una de producție. A semnat regia mai multor spectacole de teatru și filme, a avut roluri în pelicule ca Nous étions un seul homme (1979), Le bûcheron des mots (2009) sau Iubire persană (2011).
Despre „Interferenţe ale politicului în cinematografia românească” va vorbi scriitorul şi filmologul Cristian Tudor Popescu vineri, 11 aprilie, de la 21:00, la Cinema Elvire Popesco. Acesta va face o trecere, cu exemple, prin istoria filmului autohton și a relației lui cu politicul, subiect pe care l-a aprofundat în cartea „Filmul surd în România mută”.
De neratat este și întâlnirea cu unul dintre cei mai apreciați jurnaliști români, Adelin Petrișor, sâmbătă, 12 aprilie, de la 20:30, la Cinema Elvire Popesco. În programul special Nord și Sud va fi proiectat Coreea de Nord, nimic de invidiat (2013), un documentar realizat după călătoria din 2012, alături de colegul său de la TVR, cameramanul Cătălin Popescu. Cei doi au fost primii jurnalişti TV români cărora li s-a permis accesul după 1989 în ţara izolată de restul lumii. După proiecție, Adelin Petrișor va răspunde întrebărilor publicului.
Tot în programul Nord și Sud va rula Securitate naţională / Namyeong-dong 1985 (Coreea de Sud, 2012), de Chung Ji-Young, o dramă impresionantă despre un lider al mişcării democratice din Coreea de Sud arestat şi torturat în temutul centru de interogare Namyeong-dong, pentru a-şi mărturisi colaborarea cu comuniştii din Nord. Peste ani, el îşi reîntâlneşte torţionarul. (trailer)
Spectatorii vor putea urmări și EU 013, ultima frontieră / EU 013, L’Ultima frontiera (2013), de Alessio Genovese, primul documentar care reuşeşte să pătrundă în lumea crudă a centrelor de identificare şi expulzare din Italia, în care mii de cetăţeni străini pot fi reţinuţi chiar şi un an şi jumătate fără a se fi făcut vinovaţi de vreo infracţiune sau fără a fi fost condamnaţi de vreun judecător.
Un eveniment organizat de Fondul Franco-German Elysée, Institutul Francez, Institutul Goethe şi Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română, la 100 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial, va aduce la Cinema Elvire Popesco, pe 12 aprilie, de la ora 16:00, una dintre marile opere ale cinema-ului clasic, Iluzia cea mare / La Grande illusion (1937), în regia lui Jean Renoir, cu Jean Gabin pe afiș. Filmul prezintă povestea unui grup de soldaţi francezi luaţi prizonieri de germani în timpul Primului Război Mondial.
Festivalul Internațional de Film Cinepolitica este organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine și patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este sprijinit de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).
Parteneri: Primăria Municipiului București, Institutul Cultural Român, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Facultatea de Istorie a Universității București, British Council, Ambasada Republicii Federale Germania, Institutul Francez, Delegația Wallonie-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Institutul Polonez, Institutul Maghiar, Ambasada Republicii Armenia, Ambasada Argentinei, Centrul Ceh, Institutul Cervantes, Institutul Italian de Cultură, Uniunea Cineaștilor din România, Arhiva Națională de Filme – Cinemateca Română.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Observator Cultural, Ziarul Ring, Șapte Seri, Ziare.com, Hotnews.ro, CinemaRx.ro, Cinemagia.ro, Port.ro, Studentie.ro, Liternet.ro, Ziarul Metropolis, GetLokal.ro, Orasulm.eu, FilmReporter.ro, Casa Jurnalistului, Cooperativa Urbana, Societatesicultura.ro, KoolHunt.ro, CineFan.ro, BlogdeCinema.ro, PoliticALL, All about Romanian Cinema, CalendarEvenimente.ro.