Premiul pentru cel mai bun film etnografic a fost obţinut de pelicula „De la spicul de grâu, la pictură”/ „Od zrna do slike”, producător – HRT – Televiziunea Croată, Olimp şi Atalanta, scenariu şi regia Branko Istvancic.
Juriul, al cărui preşedinte a fost regizorul Geo Saizescu, a acordat numai 10 premii din cele 13 aflate în concurs. Membrii juriului au decis să mai acorde două premii speciale, respectiv Premiul pentru Atitudine şi Premiul Păcală.
Premiul pentru cel mai bun film străin a revenit unei producţii din Bulgaria, „Ruse”, regizor Branimir Popov.
Premiul juriului a fost câştigat de filmul „Mehedinti – From legend to present”/ „Mehedinţi – din legendă în prezent”, producător executiv Radu Tora, director de proiect Constantin Gherghe. Acelaşi film a primit premiul pentru cea mai originală muzică de film, un premiu special acordat, separat, de reprezentantul juriului din partea Radio România Internaţional.
„Sanvasâiul la Galda de Jos”, în regia Marinelei Baba, a obţinut „Premiul publicului”.
Premiul pentru cea mai bună regie a unui film românesc a fost câştigat de Cristi Toporan, pentru filmul „Pâinea la ţest”, iar cea mai bună imagine a unui film românesc a fost pentru „Tălmaciu”, realizator Rodica Pavel.
Premiul pentru cel mai bun montaj de film a fost acordat filmului „Maramureş”, realizator Gabriela Dima, iar premiul pentru cel mai bun film etnografic 3D l-a obţinut „Culegătorii de folclor”, regizat de Gabriel Boholţ, scenariu Elena Boholţ.
Premiul Junior a revenit filmului „Mugur de tradiţie”, realizat de absolvenţii cursurilor de operatorie, regie şi montaj din cadrul Centrului artelor vizuale Zlatna.
„Drumul spre Europa”, regizor Valeru Ciurea, a obţinut premiul pentru cea mai bună coloană sonoră a unui film româneasc şi Premiul Păcală.
Premiul pentru Atitudine a fost acordat peliculei „Imposibila întoarcere”, realizator Valeru Ciurea, imagine Maria Ciurea.
Zeci de filme din şase ţări, din Europa şi America de Sud, au fost înscrise la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Etnografic care s-a desfăşurat, timp de trei zile, în oraşul Zlatna, din Munţii Apuseni.
Din juriu au mai făcut parte actorul Sebastian Papaiani, regizorul Al. G. Croitoru, criticul de film Călin Căliman, Horia Barna, jurnalist, profesor şi traducător, actriţa Claudia Motea, Marian Stere, Marcel Negruţi, Nicolae Clonţa, Mălina Dragnea şi Horia Tanislav.
Primarul oraşului Zlatna, Silviu Ponoran, a acordat, la încheierea FIFE, o diplomă specială soţilor Elena şi Gabriel Boholţ pentru efortul deosebit depus în organizarea şi derularea festivalului.
„Acest festival ajută la formarea şi educarea cinefililor independenţi, are rolul de a descoperi noi talente şi promovează schimbul de valori culturale cu alte ţări. Festivalul este deschis, deopotrivă, şi profesioniştilor cinefili care doresc să contribuie la edificarea patrimoniul cultural naţional sau internaţional”, au menţionat organizatorii.