infoFestival
infoFestivalMuzica

Mai putin de o luna pana la evenimentul cultural al anului

Pittsburgh Symphony Orchestra

A început numărătoarea inversă: mai este mai puţin de o lună până când se va da startul Festivalului Internaţional “George Enescu”, evenimentul cultural al anului. Radu Lupu, Daniel Barenboim, Staatskapelle Berlin, Pittsburgh Symphony Orchestra, Yuja Wang, Manfred Honeck, Sergey Dogadin sunt doar câteva din numele mari aflate pe afişul primelor patru zile ale Festivalului Internaţional “George Enescu”, care se va desfăşura la Bucureşti şi în ţară în perioada 1-28 septembrie 2013.
Iată, mai jos, care sunt principalele puncte de atracţie din programul primelor 4 zile ale Festivalului (1-4 septembrie 2013):
DUMINICĂ, 1 septembrie
Concertul de deschidere a Festivalului va avea loc la Sala Mare a Palatului din Bucureşti, de la ora 19:30, avându-i pe scenă pe pianistul Radu Lupu şi Staatskapelle Berlin (dirijor Daniel Barenboim) – unii dintre cei mai mari artişti din lume ai momentului -, care vor interpreta Rapsodia Română nr. 2 de George Enescu. Concertul se va desfăşura cu casa închisă, dar mai sunt disponibile bilete la Cinema Digiplex, unde se va realiza o transmisie live (detalii aici).
Tot în prima zi, un concert de orgă susţinut de faimosul şi originalul organist american Cameron Carpenter. Mai sunt încă locuri disponibile la Ateneul Român (22:30). Pentru detalii, daţi click aici.
Cel de-al treilea concert al zilei va avea loc la Timişoara, fiind susţinut de Filarmonica “Banatul”, dirijor Martin Yates, cu pianistul Matei Varga solist, laureat al Concursului International “George Enescu” – ediţia 2001.
LUNI, 2 septembrie 2013
În cea de a doua zi a Festivalului, de la 19:30, pianistul român Radu Lupu va susţine la Sala Palatului al doilea concert în cadrul Festivalului George Enescu, împreună cu Staatskapelle Berlin (dirijată de celebrul Daniel Barenboim). În partea a doua a concertului, alături de artiştii străini, vor mai participa soprana Laura Chera şi Corul Filarmonicii George Enescu (dirijor Ion Iosif Prunner), care vor interpreta “Quattro pezzi sacri” de Verdi. Evenimentul va avea loc la Sala Palatului şi, cu toate că biletele s-au epuizat după câteva ore de la punerea lor în vânzare, puteţi vedea concertul transmis live la Cinema Digiplex (pentru bilete daţi click aici).
Tot în ziua a doua a Festivalului George Enescu va avea loc de la ora 17:00, la Ateneul Român, concertul Ansamblului Archaeus (dirijor Liviu Dănceanu) – mai există bilete (click aici)-, în vreme ce la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti Dan Dediu şi Adrian Pop vor susţine, de la ora 14:00, conferinţa „Muzica românească contemporană, în contextul naţional şi internaţional”. Intrarea la conferinţă, care se desfăşoară în cadrul workshop-ului de compoziţie „Muzica Secolului XX”, este liberă.
MARŢI, 3 septembrie 2013
Cea de a treia zi a Festivalului aduce un alt spectacol-eveniment, având nume grele pe afiş: Pittsburgh Simphony Orchestra (dirijor Manfred Honeck), cu tânăra pianistă-minune Yuja Wang. Concertul are loc la Sala Palatului din Bucureşti (de la 19:30) şi se va desfăşura cu casa închisă.
Un alt tânăr pianist, românul Matei Varga, va cânta la Ateneul Român (de la ora 17:00) împreună cu Filarmonica “Banatul” Timişoara (dirijor Martin Yates), într-un spectacol ce se anunţă a fi de mare clasă (pentru bilete, daţi click aici). Este vorba despre un tur de forţă, întrucât acelaşi concert va fi fost susţinut, cu două zile înainte, în vestul ţării, la Timişoara.
Tot în data de 3 septembrie, alte două evenimente: Concertul interactiv al tinerei generaţii de compozitori români, susţinut de Ansamblul IconArts (dirijor Gabriel Bebeşelea), şi conferinţa Aspecte stilistice, estetice şi tehnici compoziţionale în creaţia proprie (prima parte), susţintă de Tristan Murail (Franţa) în cadrul workshop-ului de compoziţie „Muzica Secolului XX”.
Iar în ţară, la Iaşi, va avea loc concertul Filarmonicii de stat „Moldova” Iaşi (dirijor Leo Hussain), cu Marino Formenti la pian.
MIERCURI, 4 august
În ziua a patra există două capete de afiş. Primul este recitalul de la Ateneul Român (19.30) susţinut cu casa închisă de pianistul Radu Lupu, care va interpreta Sonatele pentru pian nr. 20 şi nr. 21 de Franz Schubert.
Cel de al doilea eveniment al zilei este concertul Filarmonicii Naţionale Ruse (dirijor Vladimir Spivakov), cu tânărul violonistul Sergey Dogadin solist. Ei vor interpreta, în prima parte a spectacolului, Suita nr. 3 pentru orchestră in Re Major op. 27 „Săteasca” de George Enescu. Pentru acest concert mai sunt încă bilete (disponibile aici).
La Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti va avea loc, de la ora 10:00, a doua parte a conferinţei Aspecte stilistice, estetice şi tehnici compoziţionale în creaţia proprie, susţinută de Thierry Huillet (Franţa) şi Michael Hersch (SUA), iar de la ora 14:00 a doua parte a concertului IconArts. Intrarea este liberă.
Continuă şi concertele în ţară. Este vorba despre concertul de la Cluj al Filarmonicii de stat „Transilvania”, cu Jorg Widmann la pupitru.
Pentru programul complet daţi click aici.

Detalii despre Festival (pentru presă):
Oana Marinescu ([email protected]; 0741278737);
Ana-Maria Onisei ([email protected]; 0752220420).

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...