Premierul estonian Kaja Kallas a intenționat să trimită un mesaj restului lumii despre cedarea in fața cererilor lui Vladimir Putin față de Ucraina, într-un interviu pentru Yahoo News.
Din biroul ei din Stenbock House, o clădire neoclasică bine amenajată în inima orașului vechi medieval din Tallinn, prim-ministrul Kaja Kallas a vrut să discute despre ultimii 80 de ani de istorie europeană. Dar a avut doar 20 de minute la dispozitie.
Avocat de pregătire și fost membru al Parlamentului European, poziția lui Kallas ca prim-ministru era in primejdie când s-a întâlnit cu reporterii Yahoo News pe 8 iulie, atât de mult încât aproape a fost nevoită să-și anuleze interviul. „Există șansa să nu fiu aici mâine”, a spus ea, referindu-se la prăbușirea guvernului ei de coaliție cu câteva zile în urmă și la negocierile ei non-stop pentru a crea unul nou, ceea ce a reușit să facă pe 18 iulie după ce a demisionat pentru scurt timp.
În ciuda tulburărilor din propriul ei guvern, Kallas a intenționat să trimită un mesaj restului lumii despre o posibila cedare a partenerilor europeni in fata cererilor ruse asupra Ucrainei.
„Cred că o greșeală fundamentală a fost făcută după cel de-al Doilea Război Mondial”, a spus Kallas. „În timp ce crimele naziste au fost condamnate pe scară largă, crimele comuniștilor nu au fost niciodată. Așa că vedem o renaștere puternică a stalinismului chiar acum în Rusia. 70% dintre ruși îl susțin pe Stalin, în ciuda faptului că acesta a ucis 20 de milioane de oameni, în ciuda deportărilor, lagărelor de închisori, război, totul. Cărțile de istorie din Estonia au fost rescrise după comunism, în timp ce rușiilor încă le este predată aceeași istorie pe care a trebuit să o citim în perioada sovietică, ceea ce a fost o porcărie totală.”
Kallas este cel de-al 13-lea prim-ministru al Estoniei de când țara baltică și-a declarat independența în 1991. Guvernul ei a susținut ferm Ucraina de când Rusia și-a lansat invazia pe 24 februarie. De fapt, cel mai mic dintre cele trei state baltice, cu o populație de doar 1,3 milioane de locuitori, Estonia a trimis până acum, Ucrainei, asistență militară în valoare de peste 270 de milioane de dolari, echivalentul a peste 30% din bugetul său anual de apărare.
Kallas a fost nevoita să sublinieze că asistența de securitate nu este caritate. „Am fost întrebată în Parlament de partidul nostru de extremă dreaptă de ce facem asta”, a spus ea pentru Yahoo News. „Și i-am răspuns că Ucraina luptă literalmente pentru noi. Când Rusia este în război cu ei, ei nu sunt în război cu noi. Și avem pace aici”. Menținerea acestei păci este o necesitate existențială pentru estonieni, care împart o graniță neliniștită de 294 de kilometri cu o putere revanșistă care ocupă în prezent 20% din Ucraina și amenință că va înghiți permanent o mare parte, dacă nu tot, din acel teritoriu. Estonia însăși a fost anexată de Uniunea Sovietică în 1940, când Iosif Stalin și Adolf Hitler au convenit să despartă Europa de Est în temeiul Pactului Molotov-Ribbentrop. Apoi a fost invadata și ocupata de naziști când Hitler l-a tradat pe Stalin și a lansat Operațiunea Barbarossa în 1941, atac care a dat startul celui de-al Doilea Război Mondial asupra Uniunii Sovietice, care includea Ucraina modernă.
Până în 1991, Estonia, Letonia și Lituania au rămas sub stăpânire sovietică. Zeci de mii de estonieni, letoni si lituanieni au fost uciși, închiși sau deportați în Siberia. Printre deportați în 1949 s-a numărat și mama lui Kallas, în vârstă de doar 6 luni la acea vreme, care a fost trimisă într-o mașină speciala pentru transportat vite împreună cu bunica lui Kallas în tundra rusă și crescută în exil până la 10 ani. Străbunicul lui Kallas, Eduard Alver, a fost comandant al Ligii de Apărare a Estoniei în timpul Războiului de Independență al Estoniei din 1918-1920, care a dus la prima emancipare a țării de Rusia. Tatăl ei, Siim Kallas, a fost atât ministru de externe, cât și prim-ministru al Estoniei în anii 1990, după ce țara și-a câștigat a doua oară independența.
De atunci, Estonia s-a trezit adesea intr-o luptă împotriva fatalismului geografic. Estonie este o tara care poate fi parcursa cu mașina în puțin peste două ore și ar putea fi rapid invadată din nou de vecinul său rus de alături, mult mai mare. În 2004, Estonia s-a alăturat Uniunii Europene și NATO pentru a fi ferm în tabăra occidentală și insensibilă la o reapariție a victimizării din trecut – chiar ambiția pentru care ucrainenii mor pe pământul natal pentru a o atinge.
Kallas a provocat o agitație moderată la sfârșitul lunii iunie, chiar înainte de summitul NATO de la Madrid, când a declarat reporterilor că alianța trebuie să-și reînnoiască planurile de fortificare a flancului estic. În cadrul strategiei actuale, NATO consideră Estonia, Letonia și Lituania drept state care ar putea fi ocupate până la 180 de zile înainte ca alianța să se mute pentru a le apăra. După cum a subliniat Kallas, Ucraina în acel moment avea doar 100 de zile în campania sa defensivă împotriva Rusiei și mii de civili au murit, milioane au fost strămuți (inclusiv 1,6 milioane de ucraineni care au fost deportați în Rusia) și orașe precum Mariupol fusese reduse la moloz. Ideea lui Kallas a fost evidentă: având în vedere că Estonia este o tara cu mult mai mica decat Ucraina, Kallas ar putea să nu aibă o țară pe care să o conducă după 180 de zile de ocupație. Nu asta era menită să prevină aderarea la NATO de urgență?
„Când eram la Paris, conducând si vizitând, am văzut toate acele monumente ale lui Napoleon și aceasta m-a făcut să mă gândesc: pentru o țară mică, războiul înseamnă întotdeauna distrugere, durere”, a spus ea pentru Yahoo News. „Dar pentru o țară mai mare, nu este întotdeauna așa. Războiul înseamnă și glorie, noi bogății.” Aluzia ei la Franța nu pare întâmplătoare. Kallas a fost un critic explicit al insistenței președintelui francez Emmanuel Macron ca Occidentul să nu-l „umilească” pe Vladimir Putin, lucru pe care ea îl consideră un non-sequitur periculos. Într-un articol de opinie din 24 martie din New York Times, ea a scris: „Putin nu poate câștiga acest război. Nici măcar nu poate crede că a câștigat, sau apetitul îi va crește”.
„Le reamintesc mereu colegilor mei care vor să ia telefonul și să vorbească cu Putin”, a spus ea, într-o altă referire inconfundabilă la Macron. „Bine, bine – vorbește cu el. Dar nu uita că este un criminal de război. În momentul de față fură cerealele Ucrainei și amenință cu foametea că va ridica sancțiunile. Propagandiștii săi de stat vorbesc deschis despre foametea ca ultima speranță a Rusiei. Acesta este persoana cu care ai de-a face.”
Premierul este de acord din toată inima cu argumentul istoricului Timothy Snyder conform căruia Putin nu are nevoie de nicio concesiune pentru a-si salva chipul daca se retrage din Ucraina. El domnește în „realitatea virtuală”, a spus ea, și pentru că ecosistemul informațional al Rusiei este jucăria lui, el își poate împacheta armata și poate pleca acasă oricând dorește și să îmbrace înfrângerea militară ca o victorie populară. — Oamenii lui îl vor crede, spuse Kallas. „Nu vă faceți griji pentru sentimentele lui Putin”.
Partea inversă a siguranței capricioase a lui Putin este că el poate, de asemenea, să prelungească războiul atâta timp cât dorește și să sufere puțin sau deloc de atac intern, a adăugat Kallas. „În lumea occidentală, am dori să-i recuperăm pe fiecare dintre soldații noștri pe un câmp de luptă străin; instinctul nostru este să nu lăsăm pe nimeni în urmă”, a spus Kallas. „În autocrații, nu le pasă pentru că mamele soldaților nu vor protesta așa cum ar face în democrații”.
În timp ce în Estonia au izbucnit dezbateri cu privire la câți bani și arme ar trebui să trimită guvernul Ucrainei, Kallas se bucură în continuare de un sprijin intern copleșitor pentru gestionarea situației. „Ne gândim în cele din urmă că oamenii vor obosi și vor începe să întrebe: „De ce faci toate astea pentru Ucraina când avem nevoie de ajutor aici?”, a spus ea. „Dar dacă te uiți la sondajele pe care le-am făcut, se pare că 91% dintre estonieni spun că trebuie să sprijinim Ucraina, trebuie să ajutăm refugiații. Acest lucru este foarte clar”.
Ea este mult mai puțin încrezătoare că restul Europei este de acord. În ultimele cinci luni, Uniunea Europeană a reușit ceva care se apropie de unitate în ceea ce privește sancțiunile împotriva Rusiei și ajutorul pentru Ucraina, chiar dacă se uită la o iarnă deosebit de rece din cauza șantajului energetic al Rusiei. Putin poate duce un război de uzură pe câmpul de luptă, dar luptă cu altul împotriva longevității hotărârii europene. „Nu voi menționa niciun nume, dar liderul unei țări mari, care susține foarte mult Ucraina, mi-a spus: „Situația mea politică de acasă este că viziunea generală este că războiul este vina NATO.””, a spus Kallas. „Îi este greu să mențină sprijinul, deoarece presiunea publică este „cedați, opriți asta”.
Kallas este deosebit de sensibil la ambiguitățile morale și contradicțiile geopolitice cu care Occidentul a traficat de la începutul războiului. „Este foarte interesant. Am trecut de la a spune „Ucraina nu trebuie să piardă” la a spune „Ucraina trebuie să câștige și Rusia trebuie să piardă””, a spus ea. „Dar să fim clari despre ceva: dacă încetăm să-i mai ajutăm pe ucraineni din punct de vedere militar, atunci ei nu se vor putea apăra. Deci, pe de o parte, spunem că e la latitudinea lor să-și decidă soarta, dar pe de altă parte, luam noi această decizie pentru ei cu propriile noastre politici.”
O altă preocupare pentru Kallas este ceea ce se va întâmpla din punct de vedere politic în Statele Unite – atât la nivel de Congres, cât și la nivel prezidențial. Ar putea Estonia, împreună cu Lituania, Polonia și Regatul Unit – alți apărători fermi ai Ucrainei, cu grade mari de consens intern în această problemă – să furnizeze Kievului arme și muniții suficiente, dacă patronajul Washingtonului ar seca?
— Probabil că nu, spuse ea.
