infoFestival
infoFestivalMuzica

Iasi Guitar Festival, 7-8 noiembrie 2013

iasi-guitar-festival

„Iasi Guitar Festival 2013 – Ediția a VI-a” este un eveniment de tip cultural-artistic realizat în acest an în parteneriat cu Asociația ”Excelență pe Portativ”, Casa de Cultură a Studenţilor Iași, Filarmonica „Moldova” Iași și Palas Mall, având ca perioadă de desfăşurare intervalul 7-8 noiembrie 2013.
Joi, 7 noiembrie 2013,  de la ora 14.00, are loc la Atrium Palas Mall concursul de chitară electrică – singurul de acest gen din țară, competiție la care pot participa tineri cu varste cuprinse între 9 și 19 ani. Aceștia vor interpareta două piese, una de factură rock și una tip improvizație. Premiile oferite de organizatori constau în bani și accesorii pentru chitară. Intrarea la concurs este gratuită. Mai multe detalii despre înscrierea în competiție și despre desfășurarea acesteia se regăsesc aici.
Tot pe 7 noiembrie 2013, de la 19.30, IAȘI Guitar Festival îi aduce în scenă pe Nicu Patoi și Platonic Band (București) care vor sustine un concert în cadrul turneului de promovare Middle Of The Week Tour. Prin Middle Of The Week Tour Nicu Patoi & Platonic și-au propus să prezinte publicului noul album intitulat Sweet Little 6STRING. Lansat în anul 2012, albumul a fost urmat de participarea la  diverse festivaluri, concerte și emisiuni radio și TV de specialitate, culminând cu recitalul din deschiderea concertului chitaristului Joe Satriani la București din vara acestui an.
Platonic înseamnă Nicu Patoi (fondatorul proiectului Platonic, este unul dintre cei mai buni chitariști din România, un interpret cu rigoare de matematician și suflet de artist), Adrian Ciuplea (chitară bass, membru al grupului Vița de Vie, unul dintre cei mai rafinați și versatili muzicieni din România, specializat pe bass electric și violoncel, a cântat alături de Steve Vai în 2013 într-un turneu european), Berti Barbera (percuție, voce, un atent observator al fenomenului muzical, are în acest grup rolul de a completa spațiile sonore cu ritm, efecte și câteva vorbe) și Răzvan Lupu ”Lapi” (cel mai experimentat baterist activ, mai degrabă numeri formațiile în care nu a cântat).
Platonic creează intersecții stilistice între blues, rock, jazz și funk, păstrând esența calității muzicale într-un ansamblu unitar care dizolvă granițele artificiale dintre genuri.
În deschiderea concertului Nicu Patoi & Platonic, care are loc la Sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studenților Iași  se va desfășura Gala Laureaţilor competiției de chitară electrică. Biletele pentru Concertul Nicu Patoi & Platonic se pot achiziționa de la Agenția de Bilete a Casei de Cultură a Studenților și costă 15 lei.
Vineri, 8 noiembrie 2013Filarmonica „Moldova” Iaşi în parteneriat cu IAŞI Guitar Festival vă invită să audiaţi concertul “Fantasía para un gentilhombre” de Joaquín Rodrigo, sub bagheta dirijorului Vlad Agachi şi în interpretarea chitaristului Dan Alexandru Arhire, acesta din urmă revenind pe scena filarmonicii ieşene, după ce în primăvara aceluiaşi an a interpretat celebrul Concerto de Aranjuez.
Dan Alexandru Arhire a absolvit în 2012 cursurile de masterat ale Facultăţii de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice, secţia chitară clasică, din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi.
În intervalul 2010 – 2011 a studiat la Koblenz Guitar Academy, Germania, avându-l aici maestru pe marele chitarist italian Aniello Desiderio.  S-a perfecţionat de asemenea în cadrul master-class-urilor susţinute de chitarişti de renume mondial ca Susana Prieto, Alexis  Muzurakis, Marcin Dylla, Judicaël Perroy, Goran Krivokapic, Zoran Dukic sau Pavel Steidl.
În prezent este doctorand în cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, sub îndrumarea prof. univ. dr. Dan Prelipcean.
Concertul “Fantasía para un gentilhombre” de Joaquín Rodrigo, sub bagheta dirijorului Vlad Agachi şi în interpretarea chitaristului Dan Alexandru Arhire are loc la Teatrul „Luceafărul” Iași începând cu ora 19.00. Biletele pentru concertul “Fantasía para un gentilhombre” se pot achizitiona de la Agentia de Bilete a Filarmonicii, detalii aici si aici.
IAȘI Guitar Festival tinde astfel să devină un brand cultural – artistic bine definit al Iaşului.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...