financialintelligence.ro
financialintelligence.roInternational

Guvernul britanic verifică acuzaţiile că băncile pun pe lista neagră clienţi din cauza opiniilor politice

Guvernul britanic a declarat că examinează situaţiile legate de preocupările privind faptul că băncile pun pe lista neagră anumiţi clienţi din cauza opiniilor politice ale acestora, după ce persoane precum Nigel Farage, un militant de frunte pentru Brexit, s-au plâns că li s-a tăiat accesul la servicii financiare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

„Ar fi un motiv de preocupare serioasă dacă le-ar fi refuzate servicii financiare celor care îşi exercită dreptul la liberă exprimare legală”, a afirmat un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe, într-un comunicat emis luni.

Guvernul de la Londra a aprobat recent o lege care cere Autorităţii de Comportament Financiar să evalueze modul în care băncile tratează „persoanele expuse politic”, „astfel încât să putem obţine echilibrul corect între dreptul clientului la liberă exprimare şi dreptul băncii de a gestiona riscul comercial”, a spus purtătorul de cuvânt.

Ministerul s-a pronunţat anterior împotriva „cancel culture” când a început consultările privind reglementările în materie de plăţi, inclusiv cu privire la faptul dacă regulile actuale protejează libertatea de expresie…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...