După ce, în anii anul trecuți, MECEFF – Mediaş Central European Film Festival a avut drept țari invitate Israelul și, respectiv, SUA (cu accent pus pe contribuția românească la Gloria Hollywood-ului), cea de-a treia ediție, care va avea loc în perioada 25-29 iunie, are drept invitată specială o țară a cărei istorie cinematografică a fost legată, încă de la început, de evoluția celei de-a 7-a arte pe plan mondial – Germania.
Astfel, în selecția celei de-a treia ediții MECEFF, publicul cinefil va avea ocazia să se (re)întâlnească cu mari regizori ai cinema-ului german de ieri și de azi (Rainer Werner Fassbinder, Wim Wenders, Edgar Reitz sau Werner Herzog), cu filmele realizate în Germania de către președintele festivalului, regizorul Radu Gabrea și să vadă o serie de producții recente de scurt și lungmetraj, lansate și premiate în festivalurile internaționale de profil.
De asemenea, ediția din 2013 prilejuiește întâlnirea publicului român cu una dintre cele mai mari producătoare germane de film și televiziune din toate timpurile, Regina Ziegler, laureată în 2004 cu premiul omagial „Berlinale Camera”, acordat anual în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin. De asemenea, în 2012, Regina Ziegler a primit prestigiosul „Prix Europa Lifetime Achievement Award” pentru contribuția deosebită în producția de televiziune, radio și online. Regina Ziegler va fi prezentă la MECEFF în calitate de invitat special al ediției.
Regizorul, scenaristul și actorul Rainer Werner Fassbinder (31 mai 1945 – 10 iunie 1982), unul dintre numele cele mai importante ale Noului Cinema German a reușit, în mai puțin de 15 ani de carieră, să creeze o operă impresionantă: 40 de lungmetraje, două seriale de televiziune, trei scurtmetraje, 24 de piese de teatru și 4 piese radiofonice, plus 36 de roluri interpretate fie în filmele sale, fie în ale altora. Personalitate plurivalentă, Fassbinder a lucrat, de asemenea, și ca manager de teatru, compozitor, cameraman, monteur și producător. Filmul selectat în cadrul MECEFF 2013 – “Lili Marleen” (1981), ecranizare a romanului autobiografic Der Himmel hat viele Farben, scris de artista Lale Andersen,prima interpretă a celebrissimei piese – reprezintă unul dintre puținele realizate de Fassbinder în limba engleză și prilejuiește, printre altele, reîntâlnirea cu câteva nume mari ale cinema-ului internațional: Hanna Schygulla, Giancarlo Giannini, Mel Ferrer, Udo Kier, etc.
Președinte al Academiei Europene de Film încă din 1996, dublu nominalizat la Oscar, câştigător al unui BAFTA, un Palme d’Or și un FIPRESCI la Cannes (Paris, Texas, 1984), al unui Urs de Argint la Berlin (“The Million Dollar Hotel”, 2000), al unui Mare Premiu al Juriului la Cannes (“Faraway”, “So Close!”, 1993) sau a unui Leu de Aur la Veneția (“Der Stand der Dinge”, 1982), Wim Wenders reprezintă cel mai iubit și mai valoros export cinematografic german al ultimelor trei decenii. Portretul Wim Wenders din cadrul MECEFF 2013 cuprinde două filme impresionante, “Der Himmel über Berlin” (Premiu de regie la Cannes în 1987) și “Lisbon Story” (1994), menite să contribuie la amplul portret al unui regizor devenit cult.
Edgar Reitz, al cărui nume este definitiv legat de trilogia TV “Heimat: A Chronicle of Germany” (1984), “Heimat: A Chronicle of a Generation” (1993) și “Heimat 3: A Chronicle of Endings and Beginning”s (2004), va fi omagiat la MECEFF grație celei mai recente producții din serie, “Heimat Fragments: The Women” (2006) – între timp, regizorul se află în postproducție cu un nou episode al epopeei, “Die andere Heimat”, de această dată produs direct pentru cinema și cu Werner Herzog în rolul principal… Și pentru că am amintit de Herzog, acesta va fi prezent la MECEFF cu filmul care l-a confirmat drept un imens nume al regiei mondiale din a doua jumătate a secolului trecut, “Enigma lui Kaspar Hauser”, film lansat la Cannes 1975 unde, de altfel, a primit premiul FIPRESCI și Marele Premiu al Juriului.
Pe lângă aceste lungmetraje, tot în cadrul secțiunii speciale „Țară invitată: Germania”, publicul prezent la Mediaș va face cunoștiință cu unul dintre cele mai mari festivaluri internaționale de scurtmetraj ale lumii, “Oberhausen”, grație unei selecții impresionante de filme scurte lansate de festival în perioada 1958-1964, și reunite într-un cofret special lansat cu ocazia aniversării a 50 de ani de la Proclamația de la Oberhausen (1962) ce a marcat începuturile Noului Cinema German.
MECEFF – Mediaş Central European Film Festival este organizat de Ecran Cinema Management, Primaria Mediaș, CNC, Regiunea Târnavelor și Ministerul Culturii.