wall-street.ro
wall-street.roActualitateInternational

Fundamentalism polonez: proiectul care cere închisoare pentru cei care fac glume despre Biserica Catolică

Ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, de asemenea vicepremier, a iniţiat colectarea de semnături pentru o iniţiativă de revizuire a Codului Penal care să prevadă pedepsirea cu doi ani de închisoare a celor care „fac glume” despre Biserica Catolică sau o „ridiculizează”, precum şi pentru întreruperea slujbelor sau a funeraliilor, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

El şi-a motivat demersul ca urmare a „nivelului ridicat de agresivitate” care, în opinia sa, există într-o parte a societăţii poloneze faţă de Biserica Catolică.

„Profanarea unei sinagogi sau a unei moschei provoacă un răspuns dur din toate mediile. În schimb, profanarea unei biserici este adesea calificată drept ‘libertate de exprimare’ „, a argumentat la rândul său purtătorul de cuvânt al formaţiunii din care face parte ministrul justiţiei, Polonia Solidară, un mic partid naţionalist care se află în coaliţia de guvernare împreună cu formaţiunea Lege şi Justiţie (PiS).

Iniţiativa lui Ziobro are nevoie de cel puţin 100.000 de semnături pentru a putea fi supusă votului în parlament sub formula denumită „propunere cetăţenească”. Partidul Polonia Solidară a propus şi anterior un proiect de lege similar, care a fost respins.

În Codul Penal polonez în vigoare delictul de ofensă la adresa credinţei religioase – împotriva oricărei confesiuni – este deja pasibil cu doi ani de închisoare, dar de obicei instanţele decid doar aplicarea unei amenzi.

De pildă, o femeie din oraşul Poznan a fost condamnată luna trecută la o amendă penală de 420 de euro, după ce a aruncat cu ouă în poarta unei biserici în timpul unui protest împotriva interzicerii avortului.


Citiți articolul original pe wall-street.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (wall-street.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...