Vedeta săptămânii teatrale care începe astăzi cu opera într-un act Gianni Schicchi de Giacomo Puccini și se încheie duminică, 4 noiembrie, cu montarea shakespeariană Măsură pentru măsură, trecând însă prin Așteptându-l pe Godot al lui Samuel Beckett șiCălătoriile lui Gulliver după Jonathan Swift, este, la prima vedere, un regizor cum nu se poate mai străin de acest statut. Pe cât de generos și fecund în artă, pe atât de scump la vedere și zgârcit la vorbă – e notorie graba cu care se retrage în umbra spectacolelor proprii, lăsându-i pe alții să le „explice” –, Silviu Purcăretemerita, de bună-seamă, ca reuniunea teatrală autohtonă cea mai importantă să-i cuprindă într-o singură „ramă” creațiile mai noi și mai vechi, toate la fel de proaspete însă și dorite de un public întotdeauna numeros.
Megadimensionale ori miniaturale, supra- ori hiperrealiste, ludice, tandre, comice și pline de grație, ori, dimpotrivă, pline de cruzime, lumile create de Silviu Purcărete nu pot fi aduse la același numitor. Dacă o secțiune Purcărete ar fi, în mod cert, un pariu câștigat pentru orice festival din lume, de la Avignon la Edinburgh – unde, de altfel, spectacolele i-au și fost ovaționate –, iată că FNT se poate lăuda la ediția 2012 cu patru repere ale vastului său univers regizoral. Văzute în suită, ele nu doar compun imaginea elocventă a unui artist inconfundabil, care trece cu lejeritate de la Shakespeare la Beckett și de la Giacomo Puccini la Jonathan Swift, ci şi evidenţiază, clarificându-i, polii de creativitate ai mișcării noastre teatrale. Imposibil de reținut numai unul dintre spectacolele memorabile semnate de Silviu Purcărete la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, toate invitate, după 1990, pe marile scenele ale lumii – de la Ubu Rex cu scene din Macbeth de Alfred Jarry/William Shakespeare, Phaedra după Euripide şi Seneca, Danaidele şi Orestia de Eschil, la Titus Andronicus și Noaptea de la spartul târgului (A douăsprezecea noapte), ambele de Shakespeare. Deși descoperită mai recent, afinitatea lui Purcărete cu cele două trupe ale Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu s-a concretizat în antologicele Pilafuri şi parfum de măgar după „O mie şi una de nopţi”, Metamorfoze, după Ovidiu, și, mai ales, în sublimul Faust de J.W. Goethe, uriaș succes la Festivalul de la Edinburgh, ediţia 2009. După Cumnata lui Pantagruel, montare inspirată din scrierile lui Rabelais, Silviu Purcărete colaborează pentru a doua oară cu excelenţii actori ai Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, rezultatul obţinut fiind unul de-a dreptul uluitor.
*
Secțiunea consacrată regizorului la Festivalul Național de Teatru debutează astăzi, la Opera Naţională Bucureşti, cu cele două reprezentații succesive – orele 17.00 şi 20.00 – ale spectacolului Gianni Schicchi de Giacomo Puccini (Teatrul Maghiar de Stat Cluj).
Silviu Purcărete găseşte în Gianni Schicchi ocazia de a dezvălui o lume comică şi grotescă, unde drama este împachetată în hohote de râs şi de plâns ce se succedă în ritm allegro.
Probabil cel mai așteptat moment al secțiunii, Călătoriile lui Gulliver, subintitulat „exerciţii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift” (Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu), este și primul spectacol din România produs la comanda Festivalului Internaţional de la Edinburgh, el aducându-i regizorului, în cadrul ediției din 2012 a marelui eveniment teatral, Premiul „Herald Angel” acordat de Bank of Scotland. Gulliver… va avea, de asemenea, două reprezentații: vineri 2 noiembrie – orele 18.00 şi 21.30 – la Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti.
Silviu Purcărete propune o abordare inedită a romanului lui Swift, în care fantezia se împleteşte cu o aspră satiră politică, socială şi culturală la adresa lumii actuale. Călătoriile lui Gulliver demolează orice amintire din copilărie legată de acest personaj faimos. Cei care cunosc doar superficial opera irlandezo-englezului Jonathan Swift (1667-1745) vor fi surprinşi peste măsură de creația regizorului.
Tot Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu prezintă și spectacolul Aşteptându-l pe Godot de Samuel Beckettsâmbătă 3 noiembrie, ora 21.30, și duminică 4 noiembrie, ora 18.00, la Sala „Liviu Ciulei” a Teatrului „Bulandra”.
În spectacolul lui Purcărete, vagabonzii lui Samuel Beckett, Vladimir şi Estragon, un fel de Stan şi Bran tragici, aşteaptă cu înfrigurare. Un Estragon îngrăşat excesiv, care se chinuieşte să se încalţe şi să se descalţe, este secondat de un Vladimir uscat, parcă sfârşit de boală şi de frică. O muzică divină de Schubert însoţeşte anunţul făcut de un copil celor doi: „Nu, domnule!”. Godot nu vine nici de astă dată…
Producție a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova, Măsură pentru măsură de William Shakespeare va încheia Festivalul, printr-o unică reprezentație, duminică 4 noiembrie, ora 21.30, pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti.
Purcărete, un veritabil specialist în Shakespeare, propune o lectură clară şi nuanţată a textului, în care toate elementele şi detaliile se îmbină şi îşi răspund într-un tablou de extraordinară frumuseţe şi desăvârşit echilibru. Muzica lui Vasile Şirli ritmează dansul macabru al viziunilor tulburătoare pe care le evocă spectacolul. Un spectacol sceptic, sarcastic şi amar. Un spectacol despre om şi oameni.
Două momente speciale – o proiecție de film și o lansare de carte virtuală – completează secțiunea Focus Silviu Purcărete – un univers regizoral:
În absența regizorului, aflat pe alte meridiane pentru a-și onora angajamentele profesionale, Festivalul Național de Teatru oferă publicului șansa unei priviri indiscrete, dar cu atât mai seducătoare, în laboratorul de creație al unui mare spectacol. Joi 1 noiembrie, ora 18.00, la Sala „Liviu Ciulei” a Teatrului „Bulandra”, va fi proiectat documentarulInsula. Într-O furtună: Silviu Purcărete (66 min), un exercițiu de admirație și un document deopotrivă, realizat de cunoscutul cineast Laurențiu Damian.
O Furtună reprezintă a treia montare semnată de Silviu Purcărete după piesa lui Shakespeare. Spectacolul a avut premiera anul acesta la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.
„Furtuna este un text atât de bogat şi misterios, încât dacă acum ar trebui să mă mai apuc o dată de el, cred că aş găsi cu totul alte uşi prin care să intru. Este un labirint foarte ciudat. Sunt şi drumuri drepte, şi întortocheate, de fiecare dată ajungi în acelaşi loc, însă tot timpul descoperi alte faţete”, mărturisea Silviu Purcărete într-un interviu recent.
„Filmul Într-O furtună: Silviu Purcărete. La repetiţii este un film despre ceea ce nu vede spectatorul. Este un travaliu dincolo de cortină. Regizorul-mag desăvârşeşte un act teatral alături de un grup de admirabili actori. Apoi, rămâne în culise şi nu mai poate interveni. Spectacolul se joacă, iar magul devine şi el un spectator. Peste timp acest film va avea valoare de document. Poate de aceea am filmat ore de material cu Silviu Purcărete, tocmai cu el, care detestă camera de filmat şi publicitatea”, afirmă autorul filmului.
*
Sâmbătă 3 noiembrie, ora 15.00, la Librăria Bastilia (Piața Romană nr.5), Editura LiterNet va lansa cartea electronică Măsură pentru măsură, conținând textul spectacolului craiovean, o apariție care mai demonstrează încă o dată, dacă era nevoie, faptul că Silviu Purcărete face parte dintre regizorii foarte fideli textului pe care îl pun în scenă.
*
SILVIU PURCĂRETE
S-a născut la Bucureşti, în 1950. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (1974, clasa prof. Valeriu Moisescu). A lucrat la Piatra Neamţ, Constanţa, Bucureşti şi, din 1988, la Teatrul Naţional din Craiova, unde a realizat spectacolele care l-au consacrat, după 1990, pe plan mondial: Piticul din grădina de vară de Dumitru Radu Popescu (1989) şi Ubu Rex cu scene din Macbeth de Alfred Jarry/William Shakespeare (1990), urmate, la acelaşi teatru, de Titus Andronicus de Shakespeare, Phaedra după Euripide şi Seneca, Danaidele şi Orestia de Eschil,Noaptea de la spartul târgului (A douăsprezecea noapte) şi Măsură pentru măsură de Shakespeare. Alte spectacole:Richard al III-lea de Shakespeare, Decameronul după Boccaccio, Trei surori de Cehov, Dom Juan de Molière, Troilus şi Cresida de Shakespeare, Pilafuri şi parfum de măgar după O mie şi una de nopţi, Cumnata lui Pantagruel după prozele lui François Rabelais, Faust de J.W. Goethe (2007, Teatrul Naţional ”Radu Stanca” din Sibiu, spectacol care a obţinut un notabil succes la Festivalul de la Edinburgh, ediţia 2009), Aşteptându-l pe Godot de Samuel Beckett,Metamorfoze după Ovidiu, precum şi spectacole de operă. A lucrat la teatre din Anglia (Royal Shakespeare Company, Nottingham Playhouse), Austria (Burgtheater), Franţa (Théâtre de l’Union), Norvegia (Teatrul Naţional din Bergen, Det Norske Teatret, Oslo), Portugalia (Teatrul Naţional São João), Ungaria (Teatrul „Katona József” din Budapesta şi Teatrul Csokonai din Debrecen), precum şi la Operele din Bonn, Cardiff, Viena, Essen. În 1996 devine director al Centrului Dramatic din Limoges, pentru care produce câteva spectacole şi unde creează o şcoală pentru tineri actori.
Este distins cu Ordinul Steaua României în grad de Comandor şi cu titlul de Chevalier des Arts et des Lettres, în Franţa.
A obţinut Premiul Criticii şi Premiul pentru excelenţă artistică al Fundaţiei Hamada, în cadrul Festivalului Internaţional de la Edinburgh (1991), Premiul pentru cel mai bun spectacol străin la Festivalul Americilor de la Montreal (1993), Premiul Golden Globe Peter Brook pentru cea mai bună regie teatrală (1995), Premiul Criticii la Festivalul de teatru de la Dublin (1996), Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional Shakespeare de la Gdansk (2006), Premiul UNITER pentru Cea mai bună regie (1993 şi 2005) şi Premiul UNITER pentru Excelenţă (1997 şi 2010 – cu echipa spectacolului Faust al Teatrului Naţional ”Radu Stanca” din Sibiu).