Cel mai amplu festival de arta animației pe care l-au avut vreodată Craiova și Oltenia se va desfășura între 25 august și 1 septembrie, aproximativ 70 de artiști din întreaga țară, dar și din Bulgaria și Serbia, provocând publicul la o mulțime de evenimente în aer liber.
Parade cu păpuși supradimensionate și animație stradală, 40 de reprezentații susținute de peste 15 trupe de la teatre din țară și companii private – în parcuri, în centrul orașului și în cartiere –, ateliere de creație, proiecții de filme de animație și o foarte mare expoziție de scenografie deschisă la Centrul Multifuncțional sunt principalele repere ale programului Festivalului „Puppets occupy street”. Evenimentul este organizat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”, cu susținerea financiară a Primăriei și Consiliului Local Municipal și sub egida „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021”.
„Astfel de festival de stradă, cu specific exclusiv păpușăresc, nu cred că există în România. Iar unul dintre obiectivele noastre este să aducem cât mai multe persoane spre această artă a animației. Pentru că teatrul de păpuși este pentru toate vârstele, indiferent de povestea spusă”, este de părere Adriana Teodorescu, managerul Teaui „Colibri”.