Studenții Departamentului de Artă Teatrală ai Universității Lucian Blaga Sibiu, în parteneriat cu Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, organizează o ediție pilot a Festivalului de Teatru în Spații Neconvenționale – Doroga la Teatru!. Evenimentul va avea loc în Dorohoi în perioada 4-6 aprilie 2014 și va reuni trupe de teatru tânăr și profesori universitari care vor susține reprezentații, conferințe, prelegeri și ateliere de lucru.
Festivalul de Teatru în Spații Neconvenționale – DOROGA LA TEATRU! este o inițiativă a studenților Departamentului de Artă Teatrală, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, care își propune să extrapoleze centrul cultural al țării, care se găsește în Sibiu, într-o zonă cu acces redus la cultură, Regiunea Nord-Estică a țării, dar care prezintă un potențial foarte mare la nivelul populației tinere, printr-o întâlnire a școlilor de teatru din România.
Festivalul vine ca un răspuns la nevoia studenților artelor spectacolelor de a face față noilor provocări profesionale, desfășurând spectacole de teatru și ateliere creative în spații neconvenționale. Sub acest pretext cultural vor avea loc schimburi de idei și perspective care vor permite o mai bună colaborare a centrelor universitare din țară.
Sibiul va fi reprezentat din mediul academic de profesori universitari ai Universității Lucian Blaga Sibiu care vor susține prelegeri – lec. univ. dr. Alba Simina Stanciu, pe tema Școala vieneză, conferință specială pe tema Teatrul în spații neconvenționale – toți reprezentanții, atelier de improvizație pentru liceeni pe parcursul celor trei zile de festival și atelier pe tema Teatru în educație pentru profesori, susținute de asist. univ. Doriana Tăut, Atelier de scriere de proiecte culturale, precedat de o prezentare a Departamentului de Artă Teatrală, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, susținute de lect. univ. dr. Lavinia Alexe.
Acestora li se vor alătura studenții de la specializările actorie, care vor susține reprezentații indoor, Cutia de carton (anul III actorie) și Handmade (anul II master) și outdoor, spectacolul-dialog Un actor destul de fad și atelier de pantomimă și flexibilitate scenică pentru liceeni susținute de Constantin Podu, și de la specializarea teatrologie-management cultural, care vor contribui cu recenzii ale spectacolelor, Teodora Ocneriu, Mădălina Nicolae, Adriana Kiraly (anul I teatrologie-management cultural) și Cristian Opriș (anul II master management cultura), precum și echipa de proiect.
Studenții care practică Artele Spectacolului se vor dezvolta dincolo de mediul academic, prin confruntarea cu un spațiu aparent vid din punct de vedere cultural, iar scopul acestora este promovarea teatrului ca instrument de educație nonformală, precum și Universitatea Lucian Blaga Sibiu.
Festivalul de Teatru în Spații Neconvenționale – Doroga la teatru! va desfășura pe durata celor trei zile : 4 ateliere, 10 spectacole, 2 dezbateri, 2 conferințe in 9 spații neconvenționale.
Organizatorul acestui eveniment este Asociația „Proiect 1200” care susține tinerii manageri culturali să se dezvolte și să dobândească autonomie în procesul de lucru.
Coorganizator: Primăria Municipiului Dorohoi
În parteneriat cu Departamentul de Artă Teatrală și Centrul de Cercetari Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului al Universității Lucian Blaga din Sibiu, Casa Municipală de
Cultură Dorohoi, Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, Muzeul Județean Botoșani, „La Favola di Bazi” Dorohoi, Moșia Cai de Vis, companiile de teatru independent IuluShow Iași și Bridge Theatre Sibiu.
Sponsori: Agricola Frugal SRL, Mira-Com SRL, Institutul European, Boromir, Print Atu, Print Center.
Pentru mai multe detalii, contactați:
Coordonator proiect,
Andreea Tudosă
0756 360 358
[email protected]