Cele mai multe au multe au fost scoase de angajatorii din orașele cu activitate intensă pe segmentul de real estate: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Județul Ilfov.
„Dacă în acest moment asistăm la o perioadă de calm în piață, când cumpărătorii se gândesc de două ori înainte de a face o achiziție și sunt cu ochii pe ce se întâmplă în economie, până nu demult dinamica din acest sector a fost impresionantă, iar asta s-a văzut inclusiv în nevoia de candidați pentru real estate. Deși mult timp a fost un domeniu care oferea preponderent joburi de entry level și reprezenta o variantă foarte bună de angajare pentru tinerii fără experiență, acum numărul de locuri de muncă disponibile pentru candidații mid level (2 – 5 ani de experiență) și cei aflați la început de carieră este aproape egal. Iar asta nu poate însemna decât un singur lucru: piața a devenit mult mai matură, iar proiectele mai sofisticate”, explică Bogdan Badea (foto), CEO eJobs România.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu ale celor care lucrează în imobiliare este de 4.000 de lei pe lună. Agenții imobiliari, cei care compun, de altfel, și cea mai mare parte a angajaților din domeniu, câștigă, în medie, 3.500 de lei, iar evaluatorii imobiliari aproximativ 3.200 de lei… [continuare]
Accesați articolul integral pe economica.net