Educația de la noi crește ca un copil cu părinții dezbinați. Un părinte stă cu ochii pe cunoaștere, pe înțelegere, pe știință, pe adecvare, pe revelații, pe sens, pe vocație, pe valoare, pe umanitate, pe solidaritate, pe libertate. Celălalt părinte stă cu ochii pe bani, pe titluri, pe hârtii, pe superstiții, pe instincte, pe pofte hedoniste, pe putere, pe supremația în fața semenilor, pe dezbinări și stăpâniri. Pe unul îl ghidează adevărul, celălalt se profesionalizează în arta minciunii și a manipulării.
Un părinte își strigă amarul pe stradă, celălalt vânează oportunități foto. Un părinte caută solidaritatea în semeni, celălalt își promovează chipul pe bani. Un părinte plânge, celălalt râde. Un părinte protestează pe străzi, celălalt le fură copiilor sufletele, oferind acadele colorate. Mereu a fost așa. Starea de anomie socială, incoerența valorică, falsul permanentizat, duplicitatea, recompensează cu vârf și îndesat copilul celor doi părinți incompatibili.
Educația este o investiție. Dacă tu, societate, ai plătit prost profesorii, acum 30 de ani, când au intrat în sistemul național, atunci știi că a fost competiție redusă pe posturi, că au intrat și absolvenți precari intelectual sau pedagogic. Deci, astăzi, nu te plângi că feciorul tău este înjurat în sala de clasă, sau că el însuși înjură, sau că profesorii intră la și 10, sau că nu se prea învață, sau că elevii sunt analfabeți funcționali, sau că se organizează activități de formă, pentru albumele foto de pe facebook…
Accesați articolul integral pe
