Pe 18 mai, ziua turului doi al alegerilor prezidențiale din România, fondatorul Telegram, Pavel Durov, a postat un mesaj aparent criptic, dar extrem de calculat: „Un guvern occidental (…) a abordat Telegram, cerându-ne să reducem la tăcere vocile conservatoare în România înaintea alegerilor prezidențiale de astăzi. Am refuzat categoric.” Nu a dat nume, nu a oferit detalii, doar a aruncat în spațiul public o acuzație gravă, bine calibrată pentru a produce suspiciune și a alimenta neîncrederea într-un moment esențial pentru democrația românească.
Azi după alegeri, când votul a fost deja exprimat, Pavel Durov a revenit cu așa-zise clarificări: a susținut că „în această primăvară” ar fi fost abordat de șeful serviciilor secrete franceze (DGSE), Nicolas Lerner, care i-ar fi cerut să cenzureze vocile conservatoare din România.
Dacă Durov chiar ar fi fost șocat de o asemenea cerere, de ce nu a spus nimic atunci când s-ar fi întâmplat „în această primăvară”? De ce nu a denunțat presupusa presiune franceză în momentul întâlnirii? De ce a păstrat tăcerea timp de zile sau chiar săptămâni (că naiba știe când a avut loc această întâlnire), doar ca să lanseze acuzația exact în ziua când românii mergeau la urne? Răspunsul e simplu: pentru că nu l-a interesat libertatea de exprimare, nici transparența. L-a interesat momentul. Calculul.Lovitura informațională pentru a-l ajuta pe Simion. Pentru că exact atunci, în duminica votului, impactul ar fi fost maxim.
Dezvăluirea ca „guvernul occidental” este Franța, apărută abia după închiderea urnelor, nu face decât să confirme că momentul lansării acuzației inițiale a fost perfect calculat. Mai întâi o insinuare vagă exact în ziua votului, când impactul emoțional e maxim, apoi o completare care aruncă toată vina pe Franța. Doar că realitatea a dat peste cap acest scenariu: George Simion a pierdut, chiar și cu vocile conservatoare active, pe care Durov susține că i s-a cerut să le blocheze. Votul românilor a fost liber, iar completările de a doua zi, care indicau Franța ca autor al presupusei presiuni, n-au făcut altceva decât să încerce să arunce o umbră asupra rezultatului. Numai că nu ține. Oricât s-ar strădui Kremlinul, prin Durov sau prin alții, să împroaște cu mizerii ce au decis românii la urne, realitatea rămâne: majoritatea a spus clar ce vrea — Europa, nu Rusia. Și niciun truc murdar, nicio manipulare după vot n-o să șteargă asta. Tocmai de aceea, e limpede că scopul acestor acuzații n-a fost apărarea democrației, ci o tentativă deliberată de manipulare, perfect aliniată cu strategia Rusiei de a da vina pe Occident, în timp ce ea însăși încearcă să controleze din umbră.
Acest lucru nu face decât să ne demonstreze dorința imensă a Rusiei de a se implica în alegerile din România prin orice mijloace. Strategia fusese pregătită din timp și pusă în scenă pas cu pas: vom spune că Franța e de vină. Vom inversa rolurile. Vom agita spiritele naționaliste și vom slăbi încrederea în alianțele occidentale. Iar Durov, cu cetățenie rusă confirmată oficial de Kremlin în 2024 și cu un istoric dubios, aflat sub anchetă în Franța pentru crimă organizată, s-a dovedit pionul perfect.
Această linie de atac – mutarea vinovăției pe Franța – nu vine de nicăieri. Ea a fost pregătită mediatic din timp și executată pas cu pas de cei apropiați cercurilor pro-Kremlin. De luni de zile, George Simion, favoritul Moscovei în România, și cercul său de influență au dus o campanie constantă de atacuri împotriva Franței și a președintelui Emmanuel Macron. Un discurs agresiv, repetitiv, menit să creeze ideea că Parisul – nu Moscova – ar fi actorul care vrea să influențeze alegerile românești. Scopul e clar: să „domolească” ideea că Rusia are interes și implicare directă, aruncând vina pe un aliat occidental.
DGSE a negat categoric acuzațiile lui Durov, spunând că într-adevăr au existat discuții cu el în trecut, dar doar în legătură cu prevenirea terorismului și a pornografiei infantile. Niciodată nu s-ar fi cerut vreo intervenție legată de procese electorale. Cu toate acestea, pentru cei care voiau deja să creadă în scenariul anti-francez, detaliile nu mai contau.
Este limpede că nu avem de-a face cu un accident mediatic, ci cu o operațiune de influență atent pusă în scenă. Faptul că Telegram este folosită masiv de autoritățile ruse, că Durov păstrează cetățenia rusă și că susținătorii lui Simion urmează același fir narativ anti-Franța nu este întâmplător. Este parte dintr-un plan mai larg de subminare a încrederii în instituțiile democratice și în aliații occidentali ai României.
Pavel Durov nu este un apărător al libertății de exprimare, ci un jucător în interiorul unui mecanism de propagandă. Și-a ales momentul perfect, nu pentru adevăr, ci pentru efect. Iar efectul urmărit a fost clar: să compromită procesul electoral din România în favoarea unui interes străin. Un interes care, deși încearcă din toate puterile să pară francez, poartă fără dubiu semnătura Rusiei.
