Cea de-a XI-a ediţia a Festivalului Internaţional al Artei Lirice organizat de Filarmonica de Stat Sibiu aduce la Sibiu un spectacol de excepţie – „Seară de muzică şi teatru” cu Dorel Vişan, George Emil-Crăsnaru şi Vasilica Stoiciu Frunza.
„Eu am fost surprins când am văzut acest spectacol pe afişul festivalului, pentru că nu se obişnuieşte, şi e foarte rău că nu se obişnuieşte să se prezinte astfel de spectacole pentru că există o puternică încrengătură între teatru şi muzică. Teatrul pe care o să îl vedeţi în seara aceasta cuprinde trei pagini celebre din Goethe, Schiller şi Molière, trei nume care în ceea ce reprezintă şi redau, sunt foarte actuale, încât ai împresia că au fost scrise.. mâine. Acest eveniment nu e un spectacol, e o întâlnire de suflet în care se vede şi se aude adevărul despre om, despre noi şi despre viaţa nostră care este tot mai mizerabilă, tocmai pentru că nu ne mai emoţionăm, nu mai ştim ce este emoţia”, spune actorul Dorel Vişan.
Spectacolul cuprinde fragmente din opere de Heine, din Don Quijote, interpretate de cunoscutul artist George Emil-Crăsnaru, acompaniat de pianista Vasilica Stoiciu Frunza, dar şi trei monoloage interpretate de maestrul Dorel Vişan.
Manifestările celei de-a XI-a ediţii a Festivalul Internaţional al Artei Lirice mai cuprind spectacole de operă, balet pentru copii, recitaluri de lieduri şi gale de operă – realizate în colaborare cu instituţii muzicale din România şi străinătate, artişti lirici, dirijori, solişti invitaţi, români şi străini.
Spectacolul va avea loc joi, 20 septembrie, de la ora 19:00, la sala Thalia.