Abia revenită de la Wacken Open Air din Germania, unde au obţinut locul 2 la finala internaţională Wacken Metal Battle, formaţia DIRTY SHIRT va susţine un recital la Festivalul Posada Rock 2014 de la Câmpulung Muscel.
Dirty Shirt este una dintre cele mai active şi originale formaţii rock din România, al cărei stil unic rezultă din combinarea elementelor rock/metal cu influenţe din orizonturi muzicale foarte diverse: folclor românesc, funk, electro, world music etc.
Formaţia revine la Posada Rock după 16 ani, timp în care a înregistrat trei albume –”Very Dirty” (2000), ”Same Shirt, Different Day” (2010), ”Freak Show” (2013) –, un DVD –”Live in the Truck” (Est-Ouest, 2011) –, a filmat 10 videoclipuri şi a susţinut sute de concerte atât în România, cât şi în Franţa, Belgia, Austria, Ungaria sau Germania.
Locul 2 obţinut la finala internaţională Wacken Metal Battle 2014 reprezintă o performanţă notabilă atât pentru trupă, cât şi pentru rock-ul românesc în ansamblu.
În prezent, Dirty Shirt înregistrează următorul album de studio, ”Dirtylicious”, un material integral influenţat de şi inspirat din folclorul românesc, la care vor participa diverşi artişti de muzică tradiţională.
Festivalul-concurs Posada Rock 2014 este organizat de Asociaţia Rock Culture în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung şi se va desfăşura în perioada 5-7 septembrie pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel.