infoFestival
infoFestivalTeatru

Descoperă culisele FITS, implică-te, fii parte a Programului de Voluntariat!

Organizatorii Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) anunţă deschiderea sesiunii de înscrieri pentru Programul de Voluntariat dedicat celei de-a XXIV-a ediţii a  evenimentului. De cei peste 2.800 de participanți, cele 67 de spații de joc, și peste 450 de evenimente ale festivalului, alături de echipa organizatorică, se ocupă cu multă dedicație și profesionalism peste 300 de voluntari.

voluntari

E normal să fii voluntar!
Implică-te în organizarea celui mai important festival de artele spectacolului din România printr-un program de educaţie nonformală ce reuneşte anual o comunitate numeroasă de voluntari din ţară şi din străinătate! Suntem mândri că, la Sibiu, datorită Festivalului Internaţional de Teatru şi a altor câteva evenimente de marcă, a fost creată cea mai mare şi importantă platformă de promovare a educaţiei nonformale prin intermediul artelor spectacolului, proiect inaugurat în cadrul Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007.
Profilul voluntarului FITS: 16 ani+, nu este în an terminal de studii, doritor să învețe, serios, respectuos, atent, pozitiv, empatic și proactiv.
Vrei să faci ceva pentru tine și comunitate?
Fii voluntar FITS şi beneficiază de o multitudine de avantaje: training gratuit, mândria de a fi parte activă a comunității, experienţă de viață, învăţarea de lucruri noi şi formarea deprinderilor utile. Alătură-te unei echipe excepționale și cunoaște oameni care au aceleași valori cu tine.
În plus, vei obține un certificat nominal de voluntariat ce poate influenţa punctajul la concursurile organizate pentru ocuparea unui loc de muncă, certificatul de voluntar fiind considerat experinţă profesională, conform Legii 78 din 2014. Un astfel de certificat este o șansă în plus pentru a reuși să devii student al unei facultățile din străinătate.
Înscrie-te și hai în echipa FITS, fii parte a Programului de Voluntariat FITS 2017! Urmărește link-ul de mai jos și completează formularul în perioada 1 decembrie 2016 – 1 februarie 2017.
www.sibfest.ro

2016_calin-muresan

Începând cu 2007, în cadrul Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană, datorită viziunii și creditului acordat dimensiunii voluntariatului, EU-Japan Fest și FITS au influențat viețile a peste 130 de tineri japonezi care au contribuit la organizarea FITS pe durata celor 10 ani de parteneriat de excepție.
În 2012, Programul de Voluntariat a lansat platforma Europe-Asia Education Arch, reprezentând un proiect de cooperare cu ţările din Asia (Coreea, Japonia, China) în domeniul educaţiei non formale şi formale prin intermediul voluntariatului şi stagiilor de practică în artele spectacolului pentru tinerii profesionişti, studenţi şi absolvenţi, cu accent pe dezvoltarea abilităţilor organizatorice privind evenimentele culturale.
Începând cu anul 2017 vom dezvolta un program de voluntariat cu viitoarele Capitale Culturale Europene desemnate până în anul 2021 și cu țările care beneficiază de programul european Erasmus+.
Programul de Voluntariat este o structură asociată a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și este organizat de Teatrul Național „Radu Stanca”. Cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu are loc în perioada 09 – 18 iunie 2017.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...