Dinamica politică din spatele conceptului de „extindere” se schimbă, pe măsură ce se apropie summitul NATO de la Vilnius, care va avea loc între 11 și 12 iulie și unde statele vor trebui să răspundă aspirației Kievului de a intra în Alianță. Mai mult, Uniunea Europeană se pregătește pentru discuțiile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, se arată într-o analiză Politico Europe realizată de Nathalie Tocci, autoarea cărții „A Green and Global Europe”.
Începând cu anii 2010, extinderea instituțiilor euro-atlantice aproape că s-a oprit, oboseala a apărut în întreaga Europă în timp ce blocul comunitar se confrunta cu crizele constituționale, economice și politice interne. Nathalie Tocci spune că deși, în mod oficial, era în curs de desfășurare, politica de aderare la UE era practic stopată acum peste un deceniu.
Și, deși înghețarea geografică a NATO nu a fost la fel de accentuată, având în vedere că noii membri care s-au alăturat Alianței au provenit din Balcani, întrucât Vladimir Putin devenea din ce în ce mai contondent cu Occidentul, mulți aliați — în special din Europa de Vest — s-au ferit să provoace Kremlinul.
La summitul NATO de la București, din 2008, liderii politici au declarat că Ucraina și Georgia „vor deveni” membre ale Alianței, fără a oferi o foaie de parcurs clară cu privire la când și cum se va întâmpla acest lucru…
Accesați articolul integral pe