Festivalul studenților Departamentului de Artă Teatrală s-a încheiat. Tinerii actori, teatrologi și manageri culturali au cucerit orașul, timp de patru zile, prin teatru, voie bună și pasiune față de meseria pe care o practică. Astfel, în perioada 2 – 5 octombrie, publicul sibian s-a bucurat de spectacole, ateliere și întâlniri teatrale, toate acestea cu acces gratuit.
Finalul festivalului a adus o serie de premii, pentru „Cel mai bun actor”, „Cea mai bună actriță” și „Cel mai bun spectacol”, decise și înmânate de către juriul format din Alexandru Ion, actor și co-președinte al Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis; Luana Pleșea, jurnalist cultural și prof. univ. dr. Livia Ilie.
Radu Carp, student în anul III, specializarea actorie, a câștigat premiul pentru „Cel mai bun actor”. Alături de el, nominalizați au fost colegii săi, Andrei Gîlcescu și Mihai Rădulea.
Întrebat cum se simte, acum că este distins drept „Ce mai bun actor”, Radu a susținut că nu ar fi reușit fără ajutorul regizorului și al colegilor săi: „Îmi pare foarte bine, dar meritul nu este doar al meu. Fără regizor, colegii mei, fără muncă la acest spectacol, nu aș fi reușit să am prestanța care să facă juriul să decidă că în acest festival, la acest moment, eu am fost actorul cel mai bun.”
În ceea ce privește premiul pentru „Cea mai bună actriță”, acesta a fost luat acasă de către Simona Negrilă, studentă în anul III, specializarea actorie. Ștefania Marola și Alexandra Gavrilov au fost celelalte nume nominalizate.
„Mă simt foarte bine. Am avut mari emoții când mi-am auzit numele, nu mă așteptam. Îi mulțumesc din suflet lui Eugen Gyemant că a lucrat foarte mult cu noi, că a avut energie pozitivă și le mulțumesc colegilor și juriului pentru susținere. Chiar sunt fericită!”, a declarat Simona, cu emoții în suflet.
Este al treilea an consecutiv în care Bogdan Georgescu se află în postura de a fi regizorul spectacolului câștigător. În primul an, producția câștigătoare a fost „Antisocial”, iar „#minor”, a câștigat titlul de cel mai bun spectacol în cadrul microstagiunii de anul trecut.
Anul acesta, „MAL/PRAXIS” a fost distins cu titlul de „Cel mai bun spectacol”.
Din distribuție fac parte Codruța Vasiu, Cristina Ragos, Ștefania Marola, Cristina Blaga, Alexandra Gavrilov, Alexandra Spătărelu, Raj-Alexandru Udrea. Șapte perspective, șapte scene, șapte performeri. Fiecare performer preia toate cele șapte roluri/perspective. În spectacol, discuțiile alunecă de la cum arată chiloții care nu lasă urmă prin rochie, la ce înseamnă o relație deschisă sau mărimea ideală pentru penis, în timp ce, în altă parte, are loc un eveniment care le va modifica viața pentru totdeauna.
„Cred că e o demonstrație a faptului că aceste proiecte au fost gândite și create special pentru studenții-actori cu care lucrez, sunt 17 actori senzaționali cu care am lucrat în cele trei proiecte și cu care aș lucra oricând. Acest premiu dă viață acestor spectacole, iar faptul că voi prezentați în ediția următoare spectacolul câștigător al ediției anterioare reprezintă un avantaj, căci spectacolul se joacă, este văzut de cât mai multă lume. E cumva și o confirmare a faptului că aceste proiecte gândite ca ateliere pe tehnici de actorie pe acest tip de teatru și lucrul la o producție funcționează așa cum e gândită și întreaga structură a școlii, pe lucru direct în producție, organizare, management. Iată că DATfest este la a treia ediție și sper din tot sufletul să ajungă un mare festival internațional de teatru studențesc”, a declarat Bogdan Georgescu.
DATfest nu ar fi fost posibil fără ajutorul partenerilor: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul pentru Copii și Tineret „GONG”, Oldies Pub, Librăria Humanitas, Léon Gourmet Bakery și PrintATU, al partenerilor media, Kiss FM, Radio România, Zile și Nopți, Ora de Sibiu, Sibiu 100%, Tribuna, Informații de notat și al sponsorilor, Ibis Hotel, Keep Calling, Simpa, Hug the Mug, Divine Paper Flowers.
Organizatorii doresc să mulțumească tuturor celor implicați în proiect, de la actori la regizori, la personalul tehnic, la fotograf, cameraman, graphic designer, sponsori, parteneri. Mulțumim pentru susținere și pentru încrederea acordată nouă, pentru că ați dat șansa tinerilor să se afirme mai mult.
Până la următorul eveniment, sunteți invitați pe pagina oficială a Departamentului de Artă Teatrală, pentru a fi la curent cu noutățile venite din partea studenților, dar nu numai. Spectacolele studenților oferă acces liber în sală, pe bază de rezervare la Agenția Teatrală de pe str. Nicolae Bălcescu, nr. 17.
Acțiune co-finanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.