Prim-ministrul Marii Britanii, Liz Truss, a demisionat joi, dar plecarea ei era considerată inevitabilă de vreo două săptămâni. Astfel, ea a devenit premierul cu cea mai scurtă şedere în fruntea guvernului din istoria Regatului Unit, numărând doar 44 de zile în funcţie.
Numită de Regina Elisabeta a II-a cu doar două zile înainte de moarte, Truss nu a apucat să dovedească mai nimic, fiind prinsă două săptămâni cu funeraliile fostului monarh, iar apoi luând nişte decizii economice care au prăbuşit lira sterlină, au panicat pieţele şi populaţia şi au creat haos în societate.
Confruntaţi cu preţuri şi facturi din ce în ce mai mari, cu o explozie a ratelor la bănci mai ales pentru cei ce şi-au cumpărat case pe credit, britanicii, care veneau deja după o perioadă de declin economic, au început s-o urască vehement, cota ei de popularitate ajungând în foarte scurt timp aproape de aceea a lui Vladimir Putin.
Speriată de efectele propriilor hotărâri, Truss a cedat presiunii populare şi s-a răzgândit de nenumărate ori: astfel şi-a enervat colegii de guvern şi de partid şi a devenit subiect de băşcălie politică atât în presă, cât şi în parlament.
Conservatorii britanici nu se sperie cu una cu două de ura poporului, principiul „Oderint dum metuant!” (= Să mă urască, numai să se teamă!) fiind îmbrăţişat fără ezitare de Doamna De Fier a secolului al XX-lea, Margaret Thatcher, pe care, de altfel, Liz Truss o copia şi în tonul vocii, şi în vestimentaţia desuetă.
Dar ceea ce nu pot ei suporta este batjocura, lipsa de credibilitate: în momentul în care ai ajuns subiect de bancuri, înseamnă că lumea nu te mai ia în serios, iar conservatorii, care au un dezvoltat simţ al ridicolului, nu te vor lăsa să-i faci de râs. Acesta a fost şi motivul pentru care au debarcat-o pe Truss: din clipa când chiar presa favorabilă lor a început să râdă de ea, a devenit clar că trebuie înlocuită de urgenţă… [continuare]
Accesați articolul integral pe republica.ro
