zonait.ro
zonait.roGeek Alert

Cupa Mondială 2022 a început deja… în FIFA 23 (review)

Cupa Mondială este cea mai tare competiție din fotbal și ca orice pasionat al acestui sport nu pot decât să număr zilele rămase până pe 20 noiembrie. Atunci se va auzi primul fluier al campionatului, când gazda Qatar va înfrunta selecționata din Ecuador în primul meci. Iar dacă v-ați prins că ceva nu sună bine, știu, știu, campionat mondial în iarnă nu s-a mai făcut. În același timp, nici în Qatar n-a mai fost până acum, iar acolo nu te duci pe timp de vară ca să te joci fotbal la 45 de grade.

Și cum întreaga planetă se pregătește de cel mai popular eveniment sportiv din lume, vedem ceva mișcare și pe zona asta de gaming. EA Sports încă dețin licența FIFA până în 2023, așa că este și ultima ocazie să mai vedem un FIFA World Cup ca pe vremuri. Dar într-o întorsătură de situație complet neașteptată, jocul de sine stătător a fost înlocuit de această dată cu un DLC.

Ok, este un DLC stufos, dar pentru o ocazie așa mare pot spune încă din start că mă așteptam la mai multe. Așa că astăzi vom discuta despre World Cup 2022, versiunea din FIFA 23, și aruncăm o privire la ultima încercare de recreere a Cupei Mondiale într-un joc de la EA… cel puțin în viitorul apropiat… [continuare]


Accesați articolul integral pe zonait.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (zonait.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...