life.ro
life.roLife Stories

O boală genetică a făcut-o să-și piardă vederea, dar astăzi iubește, cântă și se pregătește de viitor. Cum arată viața unei persoane nevăzătoare: „cel mai mult mi-aș dori să-mi văd familia”

Cum arată viața unei persoane nevăzătoare în România? „Mă numesc Roberta și am 25 de ani”. Suferă de retinopatie pigmentară, adică o boală genetică rară care duce la pierderea progresivă a vederii. Iar, în cazul ei, boala a afectat atât vederea centrală, cât și cea periferică. Și-a pierdut vederea complet undeva pe la 17-18 ani. Dar și-a găsit puterea și bucuria pentru viață, iar acum adoră să citească, să asculte muzică și își face planuri pentru facultate.

Locuiește împreună cu iubitul ei care are, la rândul său, deficiențe de vedere. Iar viața lor este foarte frumoasă, așa cum spune Roberta. Amândoi iubesc muzica – el cântă la orgă, iar Robertei îi place să cânte cu vocea și astfel ei se completează.

Cum arată viața unei persoane cu deficiențe de vedere? Cum este viața de cuplu între două persoane nevăzătoare? Și care este cel mai mare vis al Robertei?

Povestește-mi puțin despre proiectul „O lume (ne)văzută” în care ai fost implicată. Este prima dată când ai făcut modelaj?

Nu, nu. Și cred că tocmai de-aia mi-a plăcut foarte mult atelierul de lut la care am participat în cadrul proiectului „O lume (ne)văzută”. Eu fac asta de obicei, îmi place. Cred că am o înclinație către orice înseamnă lucru manual. Fac și brățări confecționate de mână, de exemplu… [continuare]


Accesați articolul integral pe life.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (life.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...