financiarul.ro
financiarul.roActualitateInternational

Comisia Europeană a transmis miercuri un nou avertisment Guvernului de la Budapesta

Bruxelles-ul dă o lovitură puternică pentru Viktor Orbán. Ungurii sunt ruinați după ultimul avertisment venit din partea Uniunii Europene.

Astfel, Ungaria riscă să ajungă într-o situație fără precedent din punct de vedere financiar. Comisia Europeană a transmis miercuri un nou avertisment Guvernului de la Budapesta.

Concret,  Executivul comunitar avertizează Ungaria cu privire la suspendarea sau reducerea anumitor fonduri plătite acestei ţări din cauza încălcării statului de drept.

Într-un comunicat transmis astăzi, Bruxelles-ul precizează că Budapesta nu a depus măsurile corective adecvate care au fost cerute până acum.

Astfel, „Comisia consideră că Ungaria nu a depus măsurile corective adecvate”, a indicat executivul european într-un comunicat remis AFP, confirmând o informaţie publicată în jurnalul ungar Népszava.

Răspunsul Ungariei nu a fost suficient pentru Comisia Europeană

Situația în care se află Ungaria este una destul de veche. Încă de la finele lunii aprilie, Bruxelles-ul a declanșat un mecanism de „condiţionalitate” împotriva Budapestei.

A fost pentru prima oară când UE a apelat la un astfel de mecanism, având în vedere preocupărilor privind utilizarea bugetului european de către Ungaria lui Viktor Orban.

Totodată, UE a fost îngrijorată și de condiţiile de atribuire a contractelor publice, de lipsa control şi transparenţă în utilizarea fondurilor şi deficienţe în lupta împotriva fraudei şi corupţiei.

De cealaltă parte, Ungaria a oferit și ea un răspuns, însă care pentru Comisia Europeană nu a fost suficientă. În acest sens, în cursul zilei de miercuri, comisarul pentru buget, Johannes Hahn, a fost însărcinat să trimită o nouă scrisoare autorităţilor ungare.

În documentul transmis, Bruxelles-ul expune „măsurile”pe care Comisia intenţionează să le propună Consiliului – reprezentând statele membre -, potrivit executivului european care nu a dorit să le dezvăluie.

Ungaria are la dispoziție o lună de zile să propună noi măsuri

În acest sens, Ungaria nu are mult timp la dispoziție. Guvernul de la Budapesta trebuie să răspundă la scrisoare în maxim o lună de zile și să propună noi măsuri corective astfel încât să remedieze deficienţele identificate.

Pe de altă parte, în cazul în care răspunsul Ungariei va nemulțumi din nou Comisia, aceasta din urmă va supune Consiliului, care este responsabil pentru decizia finală, sancţiunea avută în vedere.

Statele membre urmează să decidă cu majoritate calificată (cel puţin 15 state din 27 reprezentând 65% din totalul populaţiei UE). Pe de altă parte, Executivul comunitar încă speră să fie găsite soluții și să existe un dialog ”deschis”.

Menționăm faptul că în tot acest timp continuă și discuțiile dintre Comisia Europeană şi Ungaria privind deblocarea planului de redresare post-COVID-19 al acestei ţări. Este vorba despre suma de 5,8 miliarde de euro subvenţii ale UE, o sumă revizuită în scădere la sfârşitul lui iunie de la 7,2 miliarde de euro planificate iniţial.

În ceea ce privește motivele pentru care planul a fost blocat, Executivul comunitar susține că este vorba despre motive legate şi de situaţia statului de drept în această ţară.


Citiți articolul original pe financiarul.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Toate mărcile aparțin proprietarilor lor de drept, toate materialele autorilor lor. Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *