impact.ro
impact.roActualitateInternational

Cancelarul german Olaf Scholz a ajuns în China, într-un moment de cumpănă între cele două țări. Vizita nu este văzută cu ochi buni la Paris, Bruxelles sau Washington

Statul german pregătește noi schimbări generale cu privire la felul în care tratează cu statul chinez. În acest sens, cancelarul german Olaf Scholz a vorbit pe tema acestui subiect, spunând că este decis să schimbe complet modul în care ţara sa tratează cu China. Acest lucru va fi posibil în urma unor discuţii sincere ce vor avea loc în vizita pe care o va întreprinde la Beijing.

Olaf Scholz, decis să facă schimbări în contextul colaborării cu China

UPDATE 4 noiembrie Cancelarul german Olaf Scholz a sosit în cursul acestei dimineți la Beijing într-o vizită destul de controversată, iar asta se întâmplă din cauza unei lipse de încredere a Occidentului faţă de regimul autoritar al Chinei.

Se pare că avionul lui Scholz a aterizat în capitala Chinei în jurul orei locale 9:40 (01:40 GMT), iar vizita aceasta reprezintă prima de acest fel a unui lider al UE şi al G7 de la începutul pandemiei de COVID-19.

Olaf efectuează vizita de o zi imediat după realegerea lui Xi Jinping în funcţia de lider al Partidului Comunist Chinez şi al ţării, acest lucru nefiind privit cu ochi buni la Paris, Bruxelles şi Washington… [continuare]


Accesați articolul integral pe impact.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (impact.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...