După încheierea Festivalului de Teatru Independent organizat în perioada 10 mai – 10 iunie, proiectul Scrie despre Tine continuă săptămâna aceasta cu ateliere deschise de teatru și un proiect în cadrul FestCo, desfășurat în colaborare cu Teatrul de Comedie.
“E momentul în care ne dorim să îi cunoaștem pe cei care au participat de-a lungul unei luni întregi la spectacolele și experimentele Scrie despre Tine. Pentru asta, am organizat 3 ateliere deschise și pregătim un proiect de dezvoltare de scenarii împreună cu Teatrul de Comedie. Am observat că publicul devine din ce în ce mai deschis la acest tip de experiență și dorim ca în perioada următoare să descoperim noi povești pe care să le dezvoltăm în scenarii de teatru sau film” declară Vera Ion si Sorin Poama, traineri Scrie despre Tine.
Atelierele deschise vor avea loc:
Sâmbătă, 22 iunie, de la ora 17.00, la Urbanesc, str. Ştefan Luchian 17
Duminică, 23 iunie, de la ora 19.00, la Lente, str. Arcului 8
Luni, 24 iunie, de la ora 19.00, la Platforma (Anexa MNAC), str. Calea Moşilor 62-68, et. 1
În cadrul atelierelor deschise, trainerii vor lucra exerciții specifice metodei Scrie despre Tine și vor sta la dispoziția participanților pentru întrebări legate de structura atelierului și a antrenamentelor, ce înseamnă să scrii o piesă în cadrul atelierului Scrie despre Tine, cum te poți înscrie și care este procesul de lucru. Pentru participarea la atelierele deschise, nu e nevoie decât de un mail pe adresa [email protected], în care să vă confirmaţi prezenţa şi data și locul atelierului pe care îl alegeți.
Dacă nu aveți răbdare până pe 22 iunie și vreți să lucrați la cald în cadrul unui teatru profesionist, timp de trei zile intensiv, Vera Ion și Sorin Poamă va așteaptă la un atelier organizat în cadrul FestCo, la Sala Studio a Teatrului de Comedie, pentu a da startul scrierii unei piese de teatru. Atelierul se desfășoară pe 19, 20 și 21 iunie. Prin exerciții de scris și actorie specifice atelierului Scrie despre Tine, cei doi traineri vor dezvolta cu participanții câte o scenă inspirată din întâmplările personale ale acestora și vor depista posibile subiecte pentru piese de teatru, urmând ca acestea să fie dezvoltate în parteneriat cu Teatrul de Comedie. Cine dorește să înveţe să scrie o piesă de teatru pornind de la o poveste personală pe care ar vrea să o spună și altora, este rugat să trimită până marți, 18 iunie, ora 18.00 pe adresa [email protected], un text de maxim două pagini, cu tema “Un moment penibil din viața mea”, împreună cu datele de contact – nume și telefon.
—-
Festivalul de Teatru Independent Scrie despre Tine a oferit publicului bucureștean 5 premiere, 6 piese lectură, o lectură colectivă a pieselor în lucru în cadrul atelierului și o producție de 5 scurmetraje, toate inspirate din poveștile personale ale autorilor Corina Ciubotaru, Anca Ștefan, Cosmin Briciu, Andreea Lupu, Silvana Vișan Carter, Olivia Oancea, Mihaela Mureșanu, Isolda Zăvoianu, Irina Ionescu, Alexandra Zachi, Daniela Ivanov şi Irina Dobriță.
Actorii care au interpretat roluri în producțiile prezentate în Festivalul Scrie despre Tine sunt: Cristina Găvruș, Alec Secăreanu, Vera Ion, Ștefan Pătrașcu, Mihaela Mureșanu, Andreea Bibiri, Romeo Tudor, Ilinca Hărnuţ, Sorin Poamă, Carmen Guran, Cosmina Stratan, Amalia Ciolan, Lucian Iftime, Diana Cavallioti, Gabriel Juduc, Nicolae Rogoz, Sever Bârzan, Iulia Verdeș, Coca Bloos, Simona Cuciurianu, Mihaela Sîrbu, Silviana Vișan Carter, Alex Fuhrmann, Ionuț Grama, Dan Lupu, Cătălina Bălălău, Lucian Teodor Rus, Marian Olteanu, Oana Popescu, Gilda Stan, Andreea Lupu, Catălin Alexandru Cicioiu.
Regizori: Vera Ion, Sorin Poamă, Ilinca Hărnuţ, Mihaela Sîrbu.
Echipa producție film: Bogdan Marcu, Răzvan Mihalachi, Ștefan Pătrașcu, Alin Zăbrăuţeanu, Vera Ion, Sorin Poamă
Pornind de la tema primei ediții a Festivalului Scrie despre Tine – Cui ne spunem poveștile? – o echipă alcătuită din jucători în Echipa Experimentală a făcut o serie de exerciții de interacțiune cu străinii și de scris pe diferite teme, în fiecare zi alta, pe toată durata Festivalului, 10 mai - 10 iunie. Rezultatele au fost postate pe blogul cuinespunempovestile.wordpress, iar o parte dintre texte vor apărea în primul număr al revistei Scrie despre Tine.
Multumiri speciale pentru ajutorul acordat in desfasurarea Festivalului Scrie despre Tine: Dana Grigore, Vlad Ciobanel, Laura Ghorghe, Alina Posirca, Stefan Patrascu, Gabriel Juduc, Anca Argesiu si tuturor jucatorilor Scrie Despre Tine pentru reteaua pe care o formeaza
Artistilor invitati Fanfara extraterestra pentru cel mai tare concert freeflow sustinut la finalul festivalului
Si spatiilor partenere:
Lente Café si Urbanesc pentru disponibilitate si sprijinul acordat de fiecare data.