ULTIMELE STIRI

luni, 8 august, 2022
romanialibera.ro
romanialibera.roActualitateEducatie

Aproape 74% rata de promovare la Definitivatul în învățământ

lensa.ro

Rata finală de promovare înregistrată la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2022), după soluționarea contestațiilor, este 73,82% (în creștere cu 3,02%, comparativ cu rezultatele inițiale – 70,80%).  

Astfel, după evaluarea contestațiilor depuse (1.528), 5.355 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 5.136 de candidați, precizează Ministerul Educației (ME), printr-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

“Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului. Astfel, dacă un candidat obţine nota 10 la ambele inspecţii şi la portofoliu, ca să promoveze examenul naţional pentru definitivare în învăţământ, respectiv pentru a obţine media 8 (opt), trebuie să obțină minimum nota 7.15 la proba scrisă”, precizează ME.

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 7.586 de candidați (93,65%). Dintre aceștia, 325 de candidați s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă. Șase lucări au fost anulate în centrele de evaluare.

Astfel, din totalul celor 7.254 de candidaţi cu lucrări evaluate inițial, 3.561 de candidați au obținut note pe segmentul 8 -10 (3.522 la prima afișare). Dintre aceștia, 137 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 427 candidați cu note între 9,50 și 9.99.

De asemenea, 3.693 de candidați au primit note sub 8. Dintre aceştia, 3.179 de candidați au primit note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba scrisă 514 candidați.

Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Afișarea rezultatelor finale a avut loc astăzi, 4 august 2022, la ora 10:00, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul dedicat

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!


Citiți articolul original pe romanialibera.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (romanialibera.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.
chilipirul-zilei.ro/

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată.