Agenția Națională de Integritate – ANI a sesizat Parchetul General cu privire la Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 al Capitalei.
ANI consideră că primarul s-a aflat în conflict de interese și că și-ar fi mărit ilegal veniturile. ANI semnalează că, în exercitarea atribuţiilor de primar, Clotilde Armand a semnat dispoziţiile prin care s-a numit pe ea însăși manager al proiectului intitulat „Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”. Proiectul a fost , finanţat din fonduri europene. Calitatea de manager de proiect i-a adus primarului Sectorului 1 un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 de lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003.
ANI a sesizat Parchetul General și Prefectura Capitalei
De asemenea, Clotilde Armand s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 18 februarie 2022. Aceasta a fost data dispoziţiei când a devenit manager de proiect, funcție care este remunerată. ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Clotilde Armand a infracţiunii de folosire a funcţiei „pentru favorizarea unor persoane”. Persoana favorizată ar fi chiar Clotilde Armand… [continuare]
Accesați articolul integral pe romanialibera.ro