Astăzi debutează cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF), festivalul de film cu buget mic şi filme mari. Evenimentul se desfăşoară, până pe 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Sala Horia Bernea a Muzeului Naţional al Ţăranului Român şi clubul Fabrica.
Deschiderea oficială a festivalului are loc la Cinemateca Union, începând cu ora 18:30. Reputata regizoare maghiară Judit Elek îşi va prezenta, pentru prima oară în faţa publicului românesc, cel mai recent film, Reîntoarcerea (Visszatérés / Retrace), o coproducţie Ungaria–România–Suedia din 2011.
De la ora 20:30, tot la Cinemateca Union, Ro-IFF continuă cu un film de Radu Gabrea (al doilea cineast omagiat în cadrul secţiunii „2 x 3”), Un bărbat ca EVA (Ein Mann wie EVA / A Man Called Eva, Germania, 1984), proiectat în prezenţa regizorului.
La Sala Horia Bernea a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, programul zilei de astăzi include trei filme – două franceze şi unul românesc – incluse în secţiunea „Panorama” a festivalului: L’Apollonide, casa plăcerilor / L’Apollonide (Souvenirs de la maison close) / House of Tolerance (2011) de Bertrand Bonello – de la ora 16:00, Nannerl, sora lui Mozart / Nannerl, la soeur de Mozart / Mozart’s Sister (2010) de René Féret – de la ora 18:30 şi Un acoperiş deasupra capului / A Roof over Head (2006) – de Adrian Popovici – de la ora 21:00.
La Club Fabrica, de la ora 18:00, sunteţi invitaţi la un scurt program Underground de scurtmetraje internaţionale recente, cu tentă experimentală şi neconvenţională, subtitrate în engleză: Decapoda Shock (Spania, 2011) de Javier Chillon, Falling Leaf (România, 2011) de Vlad Cristian Pau, Haikus for Karaoke (Canada-Italia, 2012) de Roberto Santaguido, Latrodectus Mactans (Marea Britanie, 2012) de Yann Gorriz şi The Magic Rabbit 2 (Japonia, 2012) de Tatsuhiro Kimijima. De la ora 19:00, în cadrul secţiunii „Panorama” va fi proiectat filmul Eva (România, 2010) de Adrian Popovici, subtitrat în română (limba originală este engleza). Seara de azi se încheie la Club Fabrica, de la ora 21:30, cu un alt grupaj de scurtmetraje internaţionale, subtitrate în engleză, incluse într-un program Underground din arhiva Ro-IFF.
Vă reamintim că preţul biletelor de intrare la Ro-IFF este de 5 lei, pentru Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, şi de 7 lei, pentru Sala Horia Bernea a Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Proiecţiile din Club Fabrica au intrarea liberă.
Romania International Film Festival se află sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, iar cei care fac posibilă această ediţie a Ro-IFF sunt Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Centrul Naţional al Cinematografiei, Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român.