infoFestival
infoFestivalMuzica

5 noi trupe confirmate la Ghost Gathering Festival 2013

Ghost Gathering Festival prezinta urmatoarele cinci formatii participante –Universe217 (GR), Larrnakh (HU), Kayno Yesno Slonce (BG), Hathor (RO) siHteththemeth (RO). Toate aceste trupe noi in lineup-ul evenimentului se alatura numelor deja anuntate: Chaostar (GR), Irfan (BG), Eye of Solitude (UK) siKistvaen (RO).
Programul concertelor va fi organizat in functie de genurile abordate. La Ghost Gathering, trupele in bune relatii cu soarele vor performa pana la apus, iar trupele indragostite de luna vor urca pe scena in timpul noptii.
Universe217, un nume rezonant pe scena heavy din Grecia zilelor noastre, unde concerteaza frecvent si se bucura de o reputatie excelenta ca trupa live avand o discografie in continua dezvoltare. Abordarea in „down-tempo” reflecta punctul in care „doom metal-ul” intalneste influentele derivate din formele experimentale si melodice ale rock-ului. Trupa greceasca are 2 albume lansate urmand ca „Never”, cel mai recent material, sa apara in varianta CD pe 13 Martie 2013.
Larrnakh este unul dintre cele mai importante proiecte de neofolk din Ungaria ce se recomanda „Apocalyptic Industrial Folk Ambient”. Fondat la Békéscsaba de catre Gergő Sörös (voce, percutii, chitara si sintetizatoare), implicat si in proiectul Cawatana si talentata interpreta Ágnes Gresz (vioara si pian), Larrnakh va fermeca in iulie Valea Cetatii Rasnov.
Kayno Yesno Slonce inseamna in limba veche Soare Bland. Un ansamblu care uneste un grup de muzicieni pentru o calatorie simbolica, Kayno Yesno Slonce propune o muzica folk-ambientala cu motive preluate din istoria culturii balcanice. Proiectul a fost initiat de Veselin Mitev, artist binecunoscut la nivel international pentru realizarile grupului Ishia.
Hathor, o trupa romaneasca cu o activitate de peste 15 ani a trecut prin multe transformari pornind initial de la „black metal symphonic” si canta in prezent „melodic metal”. Hathor se afla printre veteranii underground-ului romanesc devenind foarte activa in ultima vreme.
Hteththemeth este una dintre cele mai enigmatice aparitii pe scena „metal” autohtona, vine cu o istorie scrisa departe de public timp de peste un deceniu in care a iesit la lumina cu materiale imprimate in tiraje reduse si aparitii live exclusiviste. Muzica oscileaza fara timiditate de la metal cu elemente de ambient si influente de black pana la blues si bossa nova. In 2013, trupa se pregateste de lansarea albumului „Best Worst Case Scenario”, un scenariu al unei vieti imaginare sau o coloana sonora a unui film. Definindu-se ca stil prin ceea ce Lao, initiatorul proiectului, numeste a fi „unhuman music”, albumul se anunta a fi cel putin surprinzator.
Intalnirea de la Rasnov din 2013 va avea loc in perioada 12 – 13 iulie la baza cetatii Rasnov, pe Valea Cetatii, oferind publicului spatii de campare in incinta festivalului si 2.000 de locuri de cazare in pensiunile Statiunii Turistice de Interes National Rasnov. Accesul publicului va fi organizat in baza abonamentelor ce pot fi achizitionate in avans din reteaua Eventim la pretul de 50 lei abonamentul pana pe 15 martie 2013, 80 de lei in perioada urmatoare si 100 de lei in zilele evenimentului. Sunt disponibile si bilete cu acces limitat pentru fiecare zi a festivalului. Pachetul contine loc in camping si acces la evenimentele Ghost Gathering 2013.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...